Alexandras Cesnavicius, șeful operațiunilor CME în România, își amenajează biroul în redacția știri
Cesnavicius va fi cu biroul chiar lângă Gabriela Popescu, directorul de știri al Pro TV.
Mutarea lui Cesnavicius chiar lângă coordonatoarea știrilor vine într-una dintre cele mai tensionate zile din Pro TV. După ce o parte dintre salariații Pro TV și-a primit primele de Paște, aceștia au fost anunțați (fără nicio explicație) că trebuie să returneze sumele către companie, scrie paginademedia.ro.
Inițial, angajații Pro TV urmau să primească o primă de Paște de 500 de lei. Ulterior, cei care nu au primit banii au fost anunțați că prima nu se mai acordă, iar cei cărora banii le-au intrat în cont au fost înștiințați că trebuie să îi returneze.
În semn de protest, angajații Pro TV au decis să doneze cozonacii primiți cadou unei case de copii după ce, în primă fază, se gândeau să îi trimită chiar șefului Pro TV, Alexandras Cesnavicius.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu