Tensiuni în Belarus. Chirieac: Noi, când am ieșit în stradă, am știut cine urmează să ne fie lider? Mesajul SUBTIL transmis de Iohannis

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Analistul politic Bogdan Chirieac a explicat de ce continuă tensiunile la nivel înalt din Belarus și ce ar putea obține manifestanții prin continuarea protestelor de stradă.

”Și președintele Rusiei, Vladimir Putin, vedeți că nu prea ține seama de Occident. Se dorește să aibă o anumită imagine. De altfel, președintele Iohannis, în conferința de presă de ieri, a transmis un mesaj important pentru cei care au fost atenți. A spus așa: niciuna dintre părți nu va interveni acolo. Nici Uniunea Europeană, nici Rusia. În sensul că nu va interveni cu forța. E clar că Alexandr Lukaşenko îi face rău imaginii lui Vladimir Putin. Rusia încearcă să țină o aparență de democrație, de dialog, de echilibru, scoate prima vaccinul anti-Covid, iar Lukașenko se comportă exact așa cum este el. Șef de compost, înainte de 1990.

Sigur că manifestațiile astea continuă, dar eu sunt convins că până la urmă Lukașenko va fi debarcat. Poate Svetlana Tihanovskaia, doamna de 37 de ani, foarte plăcută la înfățișare, ar putea să îi ia locul. Probabil că este în training la Moscova în acest moment. Nu exclud să apară acolo un aliat al Moscovei, dar cu față umană. Nu există personaje pozitive la vârf în Belarus, sau în regiune. Noi când am ieșit în stradă am știut cine urmează să ne fie lider? Ultimul exemplu l-am avut pe 10 august. Oamenii aceia luptă sincer împotriva sărăciei, a dictaturii, a prostiei. A avut grijă Lukașenko să personalizeze tot. El să fie fața hâdă”, a declarat Bogdan Chirieac la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel