O polițistă israeliană a fost înjunghiată și rănită grav vineri în apropiere de Orașul Vechi din Ierusalim, iar trei presupuși atacatori au fost uciși, scrie AFP, potrivit Agerpres.
"O polițistă a fost grav rănită într-un atac la Poarta Damascului", una din intrările în Orașul Vechi, a făcut cunoscut purtătorul de cuvânt al poliției Micky Rosenfeld într-un comunicat.
"Trei teroriști arabi au fost uciși de unități de poliție", a adăugat el.
Potrivit poliției, doi agresori au deschis focul asupra unui grup de polițiști care a replicat, în timp ce al treilea a înjunghiat polițista aflată la câțiva metri depărtare, înainte de a fi împușcat.
Medici au afirmat că alte patru persoane au fost rănite în atac, dintre care două ușor și două moderat.
Atacul a avut loc într-un moment în care zeci de mii de palestinieni din Ierusalimul de Est și Cisiordania ocupată asistau la rugăciuni pe sit-ul moscheii Al-Aqsa, cu ocazia celei de-a treia vineri din luna sfântă a Ramadanului.
Teritoriile palestiniene și Israelul sunt scena unui val de violențe care, de la 1 octombrie 2015, a provocat moartea a 272 de palestinieni, 41 de israelieni, doi americani, doi iordanieni, un eritreean, un sudanez și a unei britanice, potrivit unui bilanț întocmit de AFP.
Majoritatea palestinienilor uciși sunt autori sau presupuși autori ai unor atacuri antiisraeliene, frecvent comise cu armă albă de tineri izolați.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News