TENSIUNI în Orient: Vizită importantă la Casa Albă

netanyahu trump
netanyahu trump

Președintele american Donald Trump îl va primi pe președintele palestinian Mahmoud Abbas la Casa Albă pe data de 3 mai. Cei doi oficiali vor purta discuții vizând relansarea eforturilor de pace între palestinieni și israelieni, a anunțat miercuri administrația de la Washington, potrivit Reuters, DPA și AFP, scrie Agerpres.

Publicitate

Cei doi lideri 'vor folosi această vizită pentru a reafirma angajamentul, atât al Statelor Unite, cât și al conducerii palestiniene, de a căuta și, în cele din urmă, de a încheia un acord care să pună capăt conflictului între palestinieni și Israel', a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, într-un briefing de presă.

Potrivit părții americane, Mahmoud Abbas i-a declarat unui emisar al SUA luna trecută că un acord de pace istoric i se pare posibil sub conducerea lui Donald Trump.

Președintele american a provocat uimire în februarie, afirmând, într-o conferință de presă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că susține obiectivul păcii între Israel și palestinieni, chiar dacă aceasta nu implică soluția cu două state.

Oficiali palestinieni au exprimat îngrijorări și cu privire la declarațiile lui Trump despre o viitoare mutare a ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel