Numărul de zile în fruntea PNL ale lui Ludovic Orban a devenit subiectul unui pariu între deputatul Dan Vâlceanu și Mircea Badea.
Zvonurile cu privire la furtuna din interiorul PNL care ar putea să ducă la înlăturarea lui Ludovic Orban de la șefia partidului, au fost infirmate de deputatul Dan Vâlceanu care susține că nu a participat la vreo ședință în care să se discute acest aspect. "Eu nu știu cât de mare e fierberea, eu nu o simt ca membru al Partidul Național Liberal. Nu am participat la niciun fel de discuție la care măcar să se insinueze o schimbare de lider. E un an de zile de când am avut congres, Ludovic Orban a fost ales cu 80% din voturile de la acel congres", a declarat Dan Vâlceanu.
"Aștept să treacă luna"
Deputatul liberal a anunțat că există chiar un pariu cu privire la cât va rezista Orban în fruntea partidului. "Aștept să treacă luna iulie și o să câștig un pariu cu Mircea Badea pe care l-am făcut la dumneavoastră în studio, care spunea că până în iulie domnul Ludovic Orban nu o să mai fie. Aștept să treacă luna. Discuții în birou au fost întotdeauna și o să existe. La Partidul Național Liberal oamenii se comportă puțin diferit față de ce am văzut la PSD sau la alte partide, adică își spun punctul de vedere, își spun părerea fără să pățească ce a pățit domnul Dobre, de exemplu", a spus Vâlceanu al Antena3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News