Tensiuni în Ucraina. Summit Biden-Putin prin teleconferinţă confirmat pentru marţi

Tensiuni în Ucraina. Convorbire telefonică Biden-Putin
Tensiuni în Ucraina. Convorbire telefonică Biden-Putin

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin vor avea marţi o întrevedere prin videoconferinţă, au anunţat sâmbătă Kremlinul şi un oficial al Casei Albe, o discuţie foarte aşteptată într-un moment de vârf al tensiunilor între Moscova şi Occident legate de Ucraina, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că Putin şi Biden vor discuta, printre alte teme de pe agendă, despre Ucraina, precum şi despre implementarea înţelegerilor convenite la summitul lor desfăşurat în iunie la Geneva.

Vladimir Putin a propus săptămâna aceasta NATO semnarea unui pact de securitate care să nu permită aderarea Ucrainei şi Georgiei la această alianţă, pe care preşedintele rus a acuzat-o că şi-a încălcat un angajament după încheierea Războiului Rece de a nu se extinde către Est.

Una dintre liniile roşii

Mai mult, liderul de la Kremlin a declarat că desfăşurarea de armament ofensiv occidental în Ucraina este pentru Moscova una dintre liniile roşii.

Joe Biden a sporit vineri presiunea asupra Rusiei, afirmând că pregăteşte iniţiative pentru apărare Ucrainei în cazul unei invazii ruseşti. Administraţia şi presa din SUA, precum şi oficiali ucraineni, susţin că Rusia ar pregăti un atac asupra Ucrainei, după ce în apropierea frontierei cu aceasta au fost comasate importante forţe militare ruse cu efective de 90.000 - 100.000 de soldaţi, conform Kievului şi Washingtonului.

Un înalt responsabil american a declarat cotidianului Washington Post, sub acoperirea anonimatului, că Moscova pregăteşte să lanseze asupra Ucrainei 100 de batalioane compuse din grupuri tactice cu efective estimate la 175.000 de soldaţi, precum şi tancuri, piese de artilerie şi alte echipamente.

Moscova răspunde că nu are nicio intenţie de acest fel şi acuză la rândul ei Kievul că deplasează trupe în apropierea graniţei. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a susţinut luna trecută că Ucraina pregăteşte provocări în Donbas (estul separatist prorus al Ucrainei) astfel încât să primească ajutor occidental.

SUA, avertisment: Rusia ar putea ataca Ucraina în 2022

SUA consideră că Rusia plănuiește să invadeze Ucraina "la începutul anului 2022" cu aproximativ 175.000 de soldați - un semn al creșterii nivelului de alarmă la Washington cu privire la intențiile Moscovei față de țara vecină, scrie Financial Times.

Un oficial al administrației Biden a declarat că planurile Moscovei "prevăd o ofensivă militară împotriva Ucrainei încă de la începutul anului 2022, la o scară de forțe de două ori mai mare decât cea pe care am văzut-o în primăvara anului trecut". Ofenziva ar implica 100 de batalioane cu un număr estimat de 175.000 de persoane, împreună cu blindate, artilerie și echipamente.

Potrivit oficialului administrației, jumătate din unități se aflau deja în apropierea graniței Ucrainei, unde au ajuns în ultima lună. Rusia a trecut deja la înființarea unei rezerve de rezerviști contractuali pentru a se pregăti pentru ofensivă.

Joe Biden: Mă aştept să avem o discuţie lungă

Înainte de a se îndrepta vineri seară spre reședința prezidențială de la Camp David, Joe Biden a declarat: "Suntem conștienți de acțiunile Rusiei de mult timp și mă aștept să avem o discuție lungă". Vezi știrea inițială aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel