Urmărește emisiunea live


Tentativă de sinucidere, decesul fiului de supradoză şi nepotul la închisoare, încercările din viaţa lui Kirk Douglas

Kirk Douglas, alături de fiul Michael și nepotul Cameron
Kirk Douglas, alături de fiul Michael și nepotul Cameron

Regretatul actor Kirk Douglas a avut o viaţă care l-a pus de multe ori la grea încercare, precum atacul cerebral în urma căruia a vrut să se sinucidă, moartea fiului său Eric de supradoză, sau perioada petrecută la închisoare de nepotul său, Cameron, fiul lui Michael Douglas, relatează ABC. 

Alegeri prezidentiale 2024

Cu toate acestea el declara într-un interviu acordat unei reviste că 'este fericit'. Căsătorit de peste 70 de ani cu Anne Buydens, în vârstă de 100 de ani, Kirk Douglas spunea despre ea, că 'este dragostea vieţii sale'. 'O iubesc. Ea mi-a oferit stabilitate în această lume de nebuni', a spus el. Veteranul actor a avut doar cuvinte de laudă pentru cea care i-a fost mereu alături. 'Am avut norocul să-mi găsesc sufletul pereche, iar căsnicia noastră este un lucru minunat', a mărturisit el pentru revista Closer, într-o ediţie specială ce i-a fost dedicată. O căsnicie fericită care s-a confruntat însă cu momente grele.

În anul 1991, actorul a supravieţuit unui accident de elicopter în care au murit două persoane, un eveniment tragic care l-a făcut să-şi redescopere religia mozaică. Cinci ani mai târziu, în 1995, Kirk Douglas a suferit o hemoragie cerebrală care l-a afectat întreaga viaţă. Un atac cerebral, mai ales pentru un actor, este ceva cumplit, pentru că nu mai poate recita şi prin urmare nu mai poate juca. 'Am crezut că viaţa mea s-a terminat', a povestit el. 'Dar când mi-am băgat pistolul în gură, mi-am lovit un dinte şi m-a durut', a continuat el.

'Umorul m-a salvat'

'Amuzant, nu? O durere de măsea pentru o sinucidere. Umorul m-a salvat', a povestit Douglas. Din fericire viaţa şi cariera lui nu s-au încheiat. După embolia suferită şi cu ajutorul fizioterapeuţilor, el va avea să mai joace în patru filme. La opt ani după accidentul cerebral, fiul său Eric Douglas, de asemenea actor, a murit la 46 de ani, după o luptă grea cu dependenţa, de o combinaţie letală de droguri şi medicamente. În 2010, fiul său cel mare Michael a fost diagnosticat cu cancer faringian, iar în acelaşi an nepotul său preferat, Cameron, intra la închisoare pentru trafic de droguri.

'Până la urmă ajungi să suporţi toate astea, face parte din viaţă', a explicat el cu amărăciune. Hemoragia cerebrală i-a afectat serios cariera de actor. Din acel moment atât Douglas cât şi soţia lui s-au implicat în acţiuni de binefacere. Cuplul a donat bani pentru reconstrucţia a 400 de parcuri pentru copii şi a fondat 'Căminul lui Harry', o reşedinţă pentru bolnavii de Alzheimer, în memoria tatălui său. Cei doi soţi centenari şi-au exprimat în numeroase ocazii intenţia de a-şi dona după moarte averea unor opere de caritate, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel