O femeie se zbate între viață și moarte după ce a căzut în râul Olt.
O femeie în vârstă de 50 de ani din orașul Făgăraș a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-ar fi aruncat în râul Olt, transmite PRO TV. Pompierii au fost alertați de martorii care au văzut cum femeia a căzut în apă. Aceștia au intervenit de urgență cu o barcă pneumatică.
Adusă la mal, femeia a fost resuscitată, apoi transportată la spital. Potrivit medicilor, aceasta se află în stare critică. Martorii susțin că victima a vrut să își pună capăt zilelor. Apropiații femeii au povestit că aceasta ar mai fi încercat o dată să se sinucidă. Totuși, deocamdată nu se știe de ce femeia ar fi vrut să recurgă la un asemenea gest. Oamenii legii au deschis o anchetă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News