Un bărbat a încercat să se sinucidă la metrou, miercuri, după amiaza.
UPDATE
Bărbatul care a fost scos de pe șinele de metrou, era foarte agitat și a fost identificat.
Potrivit unor surse apropiate intervenției, acesta are 30 de ani, a consumat băuturi alcoolice și este supărat că l-a părăsit iubita.
Fratele acestuia a precizat echipajelor de intervenție că bărbatul nu suferă de afecțiuni psihice.
Știrea inițială
Un bărbat a încercat să se sinucidă, miercuri, la stația de metrou Unirii.
El s-a întins pe liniile de tren, însă a putut fi salvat la timp după ce angajații Metrorex au oprit temporar curentul, relatează Mediafax.
Potrivit Poliției Capitalei, bărbatul a putut fi salvat la timp, fiind îndepărtat de pe linii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News