Teo Trandafir și-a anunțat demisia din Parlament

teo
teo

Deputatul PDL, Teo Trandafir, și-a anunțat demisia din Parlament. Printr-o scrisoare deschisă, aceasta arată că demisia din Parlament este o necesitate impusă de starea ei de sănătate.

Teo Trandafir părăseşte Parlamentul. Ea a anunţat, printr-o scrisoare deschisă, că a demisionat din funcţia de deputat, precizând că nu e un capriciu şi nici o formă de protest, ci o necesitate impusă de starea sa de sănătate.

În scrisoare, Teo Trandafir spune că pentru ea importantă este fiica sa, Maia, şi nu mai vrea ca aceasta să treacă prin emoţiile pe care i le-a pricinuit din cauza bolii.

Ea se adresează şi alegătorilor din sectorul 4, în care a fost aleasă ca deputat PDL, spunându-le că nu a dorit să primească bani publici şi să nu muncească pentru cei care au ales-o, dar nu crede că ar fi putut face faţă politicii "extrem de tensionate" din Parlament. Ea recomandă colegilor săi din Parlament să pună mai mult suflet în politică pentru oameni şi pentru nevoile lor urgente.

Iată şi scrisoarea deschisă semnată de Teo Trandafir:

"Dragii mei prieteni,

Astăzi mi-am depus demisia din funcţia de deputat în Parlamentul României. Nu e o decizie pe care să nu o fi întors pe toate feţele, e o decizie pe care o luasem încă din vacanţa parlamentară şi pe care am pus-o în aplicare cu multă mâhnire.

Nu e o decizie dintr-un capriciu şi nici vreo formă de protest cum s-ar putea interpreta, ci e o nevoie generată de starea mea de sănătate.

După lunile petrecute la Viena în spital şi după lunile de convalescenţă în ţară, am realizat că, poate, pentru oameni mai experimentaţi, mai pragmatici sau pentru cei care pun mai puţin suflet în ceea ce fac, politica poate fi uşoară, însă pentru mine a fost o sursă maximă de stres şi în final un catalizator şi pentru boala mea.

Nu spun asta pentru că mi s-ar fi năzărit, mi-au spus şi doctori, cred eu, bine pregătiţi. Or, atunci când eşti la un pas de final, te gândeşti bine de două ori ce e mai important.

Pentru mine e importantă Maia şi nu vreau să mai treacă vreodată prin emoţiile pe care i le-am pricinuit din cauza bolii. Sunt importanţi oamenii şi cred că am să pot să le provoc bucurii mai mari reîntorcându-mă la meseria mea iniţială.

Totuşi, sunt convinsă că, dacă aş fi continuat şi aş fi avut o stare de sănătate mai bună, tot aş fi reuşit să mişc câte ceva şi în Parlament, pentru că sunt un om luptător. Nu ştiam nici eu asta atât de bine. Dar mi-am dovedit până şi mie în această luptă de luni de zile cu boala.

Dragi prieteni din sectorul 4,

Mă gândesc cu drag şi cu responsabilitate acum la voi, cei care mi-aţi dat mandatul pentru a vă reprezenta în Parlament.

Poate vă întrebaţi de ce am decis să plec acum, cu câteva luni înainte de alegerile la termen. Principalul motiv este acela că sunt un om care a învăţat respectul pentru muncă şi pentru plata corectă a acesteia. Nu am dorit vreo secundă să primesc bani publici şi să nu muncesc pentru cei care m-au ales. Nu cred însă că aceste luni aş mai fi făcut faţă unei politici extrem de tensionate care se duce în Parlamentul României.

Celor care locuiesc în colegiul în care am candidat, şi mă adresez tuturor, nu numai celor care m-au votat pe mine, le fac însă din inimă o promisiune: voi urmări, atât cât am să pot, ce vor face parlamentarii pe care îi veţi alege în viitor şi nu voi ezita să mă pronunţ dacă aceştia nu muncesc pentru dumneavoastră.

Am să urmăresc proiectele din această zonă şi am să încerc să dau o mână de ajutor atunci când voi putea folosi credibilitatea mea în sprijinul oricărui cetăţean.

Voi rămâne extrem de ataşată de această zonă, care mi-a oferit atât de multă încredere, şi, chiar dacă nu voi mai fi în Parlament, promit să nu-i dezamăgesc pe locuitorii ei. Mai am încă mult de oferit, atât în domeniul în care voi activa, cât şi în zona civică de protecţie a intereselor copiilor.

Închei, gândindu-mă cu drag la toţi cei care mi-au fost alături în această perioadă destul de dificilă pentru mine şi recomandându-le tuturor colegilor mei din Parlament să pună mai mult suflet în politică pentru oameni şi nevoile lor cele mai urgente", conchide Teo Trandafir.

În 5 mai 2010, Teo Trandafir a depus jurământul în calitate de deputat, după ce a câştigat, din partea PDL, alegerile parţiale din colegiul 19 din bucureşti, având-o contracandidată pe Liliana Mincă din partea PSD+PC.

În iunie 2010, deputatul PDL Teo Trandafir a votat, la vedere, pentru moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie, fiind îmbrăţişată apoi de deputatul PSD Aura Vasile. Urmare a acestui gest, au fost discuţii în PDL în legătură cu eventuala sa excludere din partid.

Din toamna anului 2010, Teo Trandafir era membru al Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor.

Totuși, demisia deputatului PDL, Teo Trandafir, pe lângă problemele enumerate de aceasta în scrisoarea deschisă, pot fi cele legate de  moralitate, deoarece parlamentarul juca într-un serial de comedie pentru o televiziune privată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel