Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru DC News, Teo Trandafir a vorbit despre succes. Ce înseamnă succesul pentru Teo Trandafir? Aflați în rândurile de mai jos.
Teo este mai mult decât o personalitate de televiziune. Teo este instituție. Uneori mi se pare că este un pleonasm în titlul emisiunii "Teo Show" de la Kanal D. Teo nu poate să facă altceva decât show, dar un show de calitate. Nu este nevoie de scandal sau prea multă tabloidizare pentru că Teo să facă așa show. Au dovedit-o audiențele. Cred că orice român știe că atunci când ne referim la "Teo" este acea Teo din televiziune. Pornind de la toate aceste lucruri, care pot suna clișeistic, aș vrea să știu ce este succesul pentru omul de televiziune Teo, dar și ce este succesul pentru mama Teo.
Teo Trandafir: Succesul este ceva care te poate înșela, ține 24 de ore, trebuie să te bucure pe moment, dar să nu îți ia capul. Insuccesul, însă, este cel care trebuie să te pună pe gânduri, să îl analizezi cu atenție, să te gândești cum să faci să nu te mai întâlnești în același fel cu insuccesul. Este mult mai complex decât succesul, pentru că presupune mult mai multă introspecție, analiză, sinteză și concentrare. Succesul este ceva ce trăiești, trece pe lângă tine și în 24 de ore uiți că l-ai avut.
Ca mamă, succesul este că am reușit să nu îmi sufoc copilul, să nu îl influențez, să nu proiectez asupra lui propriile mele neîmpliniri profesionale, pentru că, slavă Domnului, nu le am. Am înțeles că are viața ei și eu sunt acolo să o susțin. Sunt muzica de fundal pe care fiica mea se deschide, în fiecare zi, ca o floare.
Care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o de la fiica dumneavoastră?
Teo Trandafir: Noi ne-am învățat una pe alta același lucru: în viața asta nu trebuie să faci nimic, dacă nu ai argumente. Dacă ai motiv să faci un lucru, dacă îți iese ceva din asta, dacă îți aduce valoare vieții, fă-l, altfel, nu îți pierde vremea.
VEZI ȘI: Teo Trandafir, răspunsuri-fulger. ”Adesea am investit prea mult în oameni. Este cel mai mare regret”
Ieri Teodora Virginia Uță, azi Teo: Sunt un om mediocru care a avut un mare noroc în viața asta
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu