Teodorovici, DEMIS: Cui aparţine această decizie. Primele explicații

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici a transmis un mesaj privind demiterea sa din funcția de consilier onorific al premierului Mihai Tudose.

"Nu ţineam neapărat să am un punct de vedere, cu atât mai puţin o reacţie la decizia premierului Mihai Tudose de demitere din funcţia de consilier onorific al domniei sale. În schimb, au fost foarte mulţi oameni care m-au întrebat şi s-au întrebat în spaţiul public de ce o astfel de decizie şi mai ales cui aparţine?

Poate şi pentru acest motiv dar mai ales din respect pentru cei care gândesc şi care doresc cu adevărat binele acestei ţări, am să fac câteva precizări.

Mă aşteptam la o astfel de decizie încă de la numirea mea în această funcţie pentru că am ştiut întotdeauna că acest fel de a fi, de a spune lucrurilor pe nume şi mai ales de a acţiona, nu este ceea ce acceptă şi promovează o mare parte din clasa politică actuală... ÎNCĂ. Totuşi, aşa cum am spus, şansa şi speranţa pe care le acorzi oricărui început de drum m-au făcut să cred (unii ar spune naivitate, idealism), că lucrurile se vor întâmpla altfel...

Nu cred că este cineva atât de naiv încât să creadă că motivul demiterii mele a fost altul decât acela al exprimării în mod public a unui punct de vedere logic şi de bun simţ (de altfel un punct de vedere împărtăşit dar nu şi asumat de mulţi dintre cei aflaţi temporar în funcţii cheie!); un punct de vedere despre modul în care se poate şi trebuie utilizaţi banii publici în mod legal, eficient, transparent şi mai ales pentru nevoile reale şi, EXCLUSIV, în interesul românilor.

Cui aparţine această decizie? Cu siguranţă cuiva care doar crede că ştie tot ce mişcă în România, de la economie la justiţie, de la sănătate la sistemul social şi educatie, de la industrie la agricultură etc., luând decizii, din păcate, în consecinţă!

Pe scurt, ARGUMENTUL FORŢEI A ÎNVINS FORŢA ARGUMENTELOR!

Dincolo de satisfacerea pentru moment a unor orgolii mărunte şi meschine, am convingerea că lucrurile se vor schimba, mai devreme sau mai târziu, aşa cum ne dorim cu toţii! Important este ca din ce în ce mai mulţi politicieni să înţeleagă că nu doar trebuie să spună, ci să susţină şi să acţioneze ferm, exclusiv în interesul românilor pe care îi reprezintă şi care trebuie să primeze oricăror interese particulare, partinice sau de grup", a spus Eugen Teodorovici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel