Teodorovici, despre disputa cu Dăncilă: A fost cafeaua rece!

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a vorbit despre disputa din şedinţa de guvern cu premierul Viorica Dăncilă, vehiculată în presă.

"Nu a fost nicio dispută, am avut şedinţă de guvern (...), a fost cafeaua rece, am avut o nemulţumire şi m-am adresat celui care se ocupă cu acest lucru, deci nu o discuţie cu primul-ministru. Nu avem dispute în şedinţa de guvern, discutăm înainte, discutăm în permanenţă şi discutăm deschis, spre surprinderea multora", a precizat Teodorovici.

Acesta a fost întrebat de jurnalişti despre acest subiect, după ce în mass media au apărut informaţii potrivit cărora ar fi avut loc o dispută între ministrul Finanţelor şi premier, pentru că Viorica Dăncilă nu ar fi acceptat să introducă pe ordinea de zi suplimentară un pachet de 11 ordonanţe pregătite de Ministerul Finanţelor.

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, preşedintele executiv Eugen Teodorovici şi secretarul general Mihai Fifor au participat joi, la Piteşti, la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean Argeş al PSD. La finalul şedinţei a fost susţinută o conferinţă de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel