Ministrul Eugen Teodorovici a spus că şeful Fiscului, Ionuţ Mişa, trebuie să lucreze foarte mult pentru a se ridica la așteptările sale.
"Domnul Mişa trebuie să lucreze foarte mult pentru a se ridica la nivelul meu de exigenţă. O să mă întrebaţi de ce am făcut propunerea de numire a sa. E o provocare, în special pentru dânsul, pentru că a făcut anul trecut bugetul pentru acest an, a făcut planul de colectare din partea ANAF-ului", a spus Teodorovici referindu-se la faptul că Ionuț Mișa a stabilit planul de încasări al Fiscului pentru 2018.
"Ţin foarte mult ca acele ţinte să fie respectate. Nu accept nicio deviere de la planul pe care dânsul l-a stabilit. Are o şansă foarte mare, i-am explicat personal", a spus ministrul la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu