Eugen Teodorovici, fostul ministru de Finanţe în Guvernul Dăncilă, l-a atacat pe Florin Cîţu, actualul ministru de Finanţe, pentru declaraţiile din ultimele zile, legate de deficitul bugetar, declaraţii despre care a spus că sunt iresponsabile.
Publicitate
"Cred că era o obligaţie de-a noastră să depunem această moţiune, plecând de la toate declaraţiile incorecte şi nejustificate de până să devină ministru, conferinţa de presă de după doar câteva zile de mandat şi tot ce s-a întâmplat de o lună de zile încoace. Dânsul, prin măsurile aplicate sau neaplicate de când sunt cei de la PNL la guvernare, a afectat economia.
”Declarațiile despre bugetele paralele, registre duble nu trebuiau făcute”
Uitaţi-vă la cursul EURO, valoarea împrumuturilor contractate de actualul Guvern şi, mai ales, rectificarea bugetară, asumată pe un deficit foarte mari. Rolul unui Guvern este de a se încadra într-un deficit, puteau să facă rectificarea în deficitul de 3 la sută şi după 2 luni de guvernare puteau să vadă cât ajunge deficitul. Nu trebuiau să facă asta de la început. Ăsta e scopul Guvernului, să depăşească ţinta de deficit? Primele declaraţii ale domniei sale, cele legate de bugete paralele, registre duble, nu trebuiau făcute. Am văzut şi o declaraţie despre listarea CEC la bursă. E adevărat, listarea unei companii e un lucru bun. Dar dacă facem o listare la bursă a CEC azi, cota statului în zona bancară scade. România, prin capitalizarea CEC-ului şi cumpărarea de către EXIM Bank a Băncii Româneşti, este la 14 la sută cotă în piaţa bancară, cotă foarte mică", a declarat Eugen Teodorovici la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu