Teodorovici, programe europene pe agenda Președinției Consiliului UE

Programele InvestEU şi cel privind Sprijinul pentru Reforme Structurale sunt prioritare pe agenda Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene asigurată de România în primul semestru din 2019, a anunţat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-o întâlnire cu Caroline Nagtegaal - raportor al Parlamentului European pentru Programul de Sprijin pentru Reforme.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, ministrul Finanţelor s-a întâlnit marţi, la Bruxelles, în marja reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), cu mai mulţi oficiali ai Parlamentului European. Discuţiile au vizat priorităţile României la Preşedinţia Consiliului UE şi despre viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene. 'În cadrul întrevederii cu Caroline Nagtegaal - raportor al Parlamentului European pentru Programul de Sprijin pentru Reforme, ministrul Finanţelor a discutat despre asigurarea tratamentului egal între statele membre. În privinţa propunerilor pentru aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare în următorul Cadru Financiar Multianual, Eugen Teodorovici a subliniat că programele InvestEU şi cel privind Sprijinul pentru Reforme Structurale sunt prioritare pe agenda Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene asigurată de România în primul semestru din 2019.

Ajutor pentru statele non-euro

În context, ministrul român a reiterat poziţia de susţinere a Facilităţii pentru Convergenţă, care ar ajuta statele non-euro în procesul de aderare la zona euro, cu condiţia ca acest instrument să nu genereze bariere suplimentare în procesul aderării la euro', se precizează în comunicatul citat. În cadrul întâlnirii cu preşedintele Comisiei de bugete, Jean Arthuis, discuţiile s-au referit la obiectivul României de a asigura o avansare rapidă a negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual, în cooperare cu Parlamentul European. Ministrul Teodorovici a subliniat şi intenţia României de a facilita adoptarea liniilor directoare privind bugetul UE pentru anul 2020 la reuniunea ECOFIN din februarie 2019. În discuţia cu Roberto Gualtieri, preşedintele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European, ministrul Teodorovici a subliniat obiectivul României de a contribui la avansarea rapidă a dosarului privind viitorul Cadru Financiar Multianual, dar şi la promovarea unui pachet privind Uniunea Economică şi Monetară şi Uniunea Bancară care să ţină cont în acelaşi timp de interesele statelor euro şi non-euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel