Teodorovici: Strategia privind datoria publică - prezentată încă de la începutul anului; nu am depăşit

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat marţi că strategia de administrare a datoriei publice a fost prezentată încă de la începutul acestui an, iar până acum MFP nu a ieşit cu nimic în afara acestui document.

'Această strategie a datoriei publice în România a fost prezentată public încă de la începutul acestui an. Nu este absolut nimic în afara acestui document, a acestei strategii pe care întreaga piaţă o cunoaşte şi acesta este un lucru firesc la nivelul întregii Europe. Pentru ce ne împrumutăm atunci când ne împrumutăm? Nu ştiu, dar trebuie să ştiţi că nu o să fie nici pensii, nici salarii, nici investiţii.

Este nevoie de finanţare zilnică pe care Ministerul de Finanţe o are ca orice minister de Finanţe din orice alt stat din lume, nu am depăşit, suntem exact pe ceea ce am acceptat de la început de an', a spus Teodorovici, la Palatul Victoria, întrebat la ce sunt folosiţi banii care vin din împrumuturile de pe pieţele externe pe care le-a luat Ministerul Finanţelor de la începutul anului.

El a adăugat că acel împrumut de trei miliarde de euro 'despre care s-a tot discutat' a fost o premieră pentru România şi este o acţiune de succes pe care guvernatorul BNR a apreciat-o. 'Este pe o perioadă de timp foarte mare, este prima dată când România împrumută pe o astfel de perioadă şi asta arată de fapt încrederea pieţei în statul român. Cine să te împrumute, dacă nu are încredere, pe un termen foarte lung?', a menţionat acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel