O teorie a conspirației aruncă în aer minunea Luminii Sfinte de la Ierusalim, despre care se spune că se aprinde singură în Mormântul în care ar fi stat trupul lui Iisus.
Potrivit religiei, Lumina Sfântă este o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbata Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Mulți o consideră cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine. A fost documentată consecvent din 1106, mențiunile anterioare fiind sporadice. Ceremonia este transmisă în direct în Grecia, Rusia, Ucraina, România, Belarus, Bulgaria, Georgia, Cipru, Liban și alte țări ortodoxe.
În sâmbăta de dinaintea Paștelui, la prânz, „patriarhul grec, împreună cu clerul lui înveșmântat în straiele sacerdotale și urmat de patriarhul armean cu clerul lui și cu episcopul copților, mărșăluiesc în procesiune grandioasă și solemnă, și cântând imnuri, de trei ori în jurul Sfântului Mormânt. Odată procesiunea încheiată, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox citeste rugaciunea Pogorarii Sfintei Lumini, își dă jos robele și intră singur în mormânt. „Prelații armeni și copți rămân în antecameră, unde spun că ședea îngerul când s-a arătat femeii credincioase (Maria Magdalena) după învierea" lui Iisus. Atunci, adunarea cântă „Doamne miluiește" (Kyrie eleison în greacă) până când (după cum se crede) Lumina Sfântă coboară si aprinde candela "neadormita" de unde patriarhul aprinde peste 33 de lumânări legate împreună. În tot acest timp patriarhul este urmărit de prelații armeni și copți. Patriarhul iese apoi la iveală din încăperea mormântului și rostind rugăciuni, aprinzând fie 33, fie 12 lumânări le împarte celor adunați acolo.
Pelerinii susțin că Focul Sfânt nu le arde părul, fața etc. În primele 33 de minute după ce a fost aprins, deși mărturiile independente începând cu anii 1855 chiar, sugerează că pretenția nu e credibilă.
Înainte de a intra în Mormântul Domnului, patriarhul este examinat de autoritățile israeliene pentru a se dovedi că nu poartă cu sine mijloace tehnice de aprindere a focului. În trecut patriarhul care săvarșea slujba era percheziționat de un soldat turc pentru a nu avea cu sine în Sf. Mormânt o sursă de foc. Percheziționarea era una dură deoarece turcii nu credeau în minune ci doreau ca lumânarile să nu se aprindă pentru că lumea să își piardă credința. După ce asupra patriarhului nu s-a găsit o sursă de foc, iar el a ieșit din Sf. Mormant cu lumanările aprinse, soldatul turc a căzut în genunchi și s-a convertit la creștinism ( sursă wikipedia.org)
Minunea este, defapt, fosforul alb
Oamenii de știință, precum și mulți credincioși, sunt de părere că minunea de la Mormântul Sfânt nu este altceva decât fosforul alb, care se aprinde instantaneu în contact cu oxigenul din aer.
Fosforul alb se obține prin calcinarea fosfatului de calciu (apatite sau fosforite) cu cărbune. În procedeul industrial se adaugă însă dioxid de siliciu (nisip) , al cărui rol este de a pune în libertate din ionul de fosfat, pentaoxidul de fosfor mai reactiv.
Este posibil ca preoții, să introducă fitilul lumânărilor în fosfor alb înainte de începerea ceremonialului. Fosforul alb este foarte usor inflamabil și se aprinde în contact cu oxigenul.
În anul 2005 , într-o demonstratie live la o televiziune greacă, Michael Kalopoulos a înmuiat trei lumânări în fosfor alb. Lumânarile s-au aprins spontan după circa 20 de minute, din motive binecunoscute de oricine știe proprietătile fosforului în contact cu aerul. Criticul a arătat că dacă fosforul este dizolvat într-un solvent organic potrivit, autoaprinderea este întârziată până când solventul este aproape total evaporat. Aprinderea putând fiind întârziată până la o jumătate de oră sau chiar mai mult, depinzând de densitatea soluției și de natură solventului folosit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu