Teoria originală a unui cercetător român. Ce ne așteaptă cât de curând

Prima Teorie Social Media a unui cercetător român a fost publicată la Editura l’Harmattan.

Publicitate

Sub presiunea rețelelor sociale, care antrenează o schimbare a obiceiurilor noastre de consum, alfabetul scris va fi abandonat și vom comunica prin intermediul imaginilor. Aceasta este teoria profesorului Horea Bădău, o teorie originală, pe care a enunțat-o prima oară acum cinci ani, într-o perioadă în care puțină lume credea că ar putea fi adevărată.

Între timp, a fundamentat-o prin mai multe cercetări, iar evoluția ulterioară a platformelor Social Media a confirmat-o: au apărut Pinterest și Instagram, imaginea a început să aibă mai mult succes pe Facebook decât cuvintele, emoticoanele și stick-urile au început să înlocuiască textul scris în comentarii etc.

"Am trimis una dintre cercetările prin care am fundamentat Teoria la Societatea Franceză de Științe ale Informației și ale Comunicării (www.sfsic.org) care a acceptat-o și m-a invitat să o prezint la cel de-al XX-lea Congres Științific al Societății, care a avut loc anul trecut, în iunie, la Toulon. După prezentarea la Congres, cercetarea a fost reținută pentru publicare la Editura L'Harmattan, ceea ce este o mândrie pentru mine, întrucât doar 1/3 dintre lucrările prezentate la Congres au fost selectate pentru publicare, iar cercetarea mea fundamenta o teorie îndrăzneață. Cartea a fost publicată și este disponibilă pe site-ul editurii: http://www.editions-harmattan.fr/index.asp?navig=catalogue&obj=livre&isbn=978-2-336-30733-6", a spus Horea Bădău.

Câteva motive pentru care alfabetul de tip text va dispărea

Profesorul Horea Bădău a explicat de ce alfabetul text va dispărea.

"Rețelele sociale au introdus comenzi sub formă de butoane care înlocuiesc cuvintele. Apeși pe butonul "Share" și nu trebuie să mai scrii niciun cuvânt. Butonul respectiv înlocuiește o propoziție pe care nu mai este nevoie să o scrii: "Îmi place această postare, de aceea o dau mai departe prietenilor mei". Numărul acestor comenzi nu este foarte mare, deci nu trebuie să cunoști multe cuvinte ca să le descifrezi semnificația și să le folosești: « Share », « Like » etc, e simplu. Stickerele și emoticoanele te invită, de asemenea, să nu mai faci efort și să nu mai folosești albabetul scris atunci când postezi comentarii. Poți să înlocuiești propoziții și chiar fraze întregi, cu ajutorul stickerelor.

Și aplicațiile te ajută să lași deoparte alfabetul scris : dai check-in în loc să scrii « Sunt în locul cutare ». Nu mai trebuie să scrii, trebuie doar să apeși butoane. Iar cuvintele necesare pentru a comunica, care nu sunt numeroase, reprezentate de aceste comenzi, devin mica parte a alfabetului pe care mai trebuie să-l cunoști pentru a comunica în rețelele sociale. Restul alfabetului, adică cea mai mare parte a lui, nu mai este absolut necesar, poți să-l lași deoparte.

Un alt lucru important este că majoritatea decide. În rețelele sociale, un cuvânt-cheie este "comunități": este foarte important să fii social, de aceea oamenii caută să facă parte din comunități. Iar pentru a face parte dintr-o comunitate, trebuie să împărtășești aceleași valori și aceleași cuvinte ca ceilalți membri ai comunității. « Străinii » care folosesc cuvinte noi, în locul celor consacrate, vor fi respinși. Vor coborî pe « spirala tăcerii » (1992, p. 67) și vor folosi acea mică parte a alfabetului pusă în comun de toți ceilalți, pentru a fi acceptați în comunitate. Într-un grup de Facebook, unde majoritatea membrilor nu știe limba română, cei care vor sancționa greșelile gramaticale vor fi respinși.

Să ai relații, să interacționezi, este mai important decât să știi să scrii, iar să faci observații într-un grup unde oamenii scriu ca în figura de mai jos, poate fi perceput ca un act dușmănos, antisocial. Deci cunoașterea alfabetului pierde din importanță, din ce în ce mai mult. Iar pentru cei care nu cunosc prea bine limba română, fotografia va fi mereu un refugiu salvator", a explicat Horea Bădău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel