A început postul Crăciunului. Terapeutul în nutriţie Anca Alungulesei a spus ce alimente nu trebuie să lipsească de pe masă în această perioadă.
„Din perspectiva mea, postul ajută foarte mult. Cred că de asta a fost şi lăsat. Adică postul acesta religios, în care renunţăm la a mai consuma anumite categorii alimentare, este o perioadă în care nu doar că ne curăţăm organismul, ci ne dă şi un pic de răgaz. Cumva să ne liniştească, să ne repare şi cureţe. Avem nevoie de acest post pentru creierul nostru, dar mai ales pentru sufletul nostru. Este o perioadă de regenerare, în care scopul ar fi să ne reconectăm la ceea ce credem cu adevărat, la esența noastră și abia apoi să ne gândim la mâncare”, a spus Anca Alungulesei.
„Unele persoane se îngraşă în perioada postului pentru că se fac anumite erori. Se exagerează cu consumul produselor super-procesate. De exemplu, pateurile, cârnaţii vegetali, adică tot felul de alimente care ne păcălesc creierul. Asta îmi spune mie că, de fapt, eu nu postesc, ci caut tot timpul alimente care să-mi dea gustul de proteină animală”, a explicat Anca Alungulesei.
„În categoria greşeli, mai apare şi excesul de carbohidraţi. În perioada postului, ne mai îndreptăm şi către categoria făinoase. Din cauza asta, nivelul poftelor creşte pentru că îi dăm creierului şi corpului ceea ce îţi cere înzecit. Totuşi, să fim puţin atenţi şi la lucrurile pe care le aşezăm în farfurie, astfel încât să fie un post adevărat benefic atât pentru suflet, cât şi pentru corp”, a subliniat Anca Alungulesei.
„Pentru a evita aceste pofte, indicat ar fi ca de fiecare dată să avem grijă să aşezăm pe masă proteine de origine vegetală curate, precum fasole, linte, năut, mazăre. Un alt secret este să ne hidratăm foarte bine în această perioadă. Să aducem la masa de post grăsimi sănătoase, bogate în Omega-3. Aceste grăsimi sănătoase ne ţin poftele sub control, pentru că ne dau efectul de saţietate în perioada postului. De fapt, nouă ne lipsește de cele mai multe ori efectul de sațietate. Mulţi se întreabă de ce ne este foame tot timpul. Ei bine, avem senzaţia de foame pentru că facem aceste mici erori şi aducem o cantitatea prea mare de carbohidraţi şi de produse super-procesate, de aceea şi corpul cere. Celulelor le este foame. În această perioadă a postului, putem să încercăm să vedem cum ne simţim din postura de post intermitent. Adică să ne așezăm mesele într-un interval specific de opt ore, iar restul orelor să facem pauză de hrană solidă. (...) Să bem cât mai multă apă, să încercăm postul intermitent şi să ne odihnim foarte bine. În ceea ce priveşte partea de meniu, să fim atenţi ca în farfurie să aducem proteină de origine animală şi de grăsimi vegetale bogate în Omega-3. Să introducem avocado, nuci, seminţe. Să mâncăm cât mai multe legume, cât mai multe salate, cât mai multe fructe. Vreau să mai menționez aici o categorie extrem de importantă care nu ar trebui să ne lipsească. Vorbim aici despre murături, că tot începe perioada. Ţin bacteriile intestinale sub control”, a mai spus, la Antena 3 CNN, Anca Alungulesei, terapeut în nutriţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu