Termoenergetica vine cu un mesaj legat de incidentul în care un copil a căzut într-o groapă cu apă clocotită.
"În jurul orelor 20.20 la call-center s-a primit o sesizare de la un cetăţean al Municipiului Bucureşti, cu privire la faptul că un minor a călcat într-o alveolă/zonă cu apă fierbinte, pe un teren în zona străzii Hrisovului nr. 32 din Sectorul 1.
În urma verificărilor efectuate, incidentul s-a produs într-un spaţiu verde (împrejmuit parţial cu gard) situat între blocurile de la adresa sus-menţionată, unde, din cauza fisurării unei conducte, apa caldă a ieşit la suprafaţă.
Ne exprimăm regretul faţă de cele întâmplate şi sperăm, alături de familie, într-o recuperare cât mai rapidă şi uşoară a copilului.
Compania Termoenergetica depune toate eforturile ca astfel de evenimente nedorite să nu mai aibă loc. Din cauza stării de degradare a conductelor, în Capitală există multe zone cu probleme similare.
Vă precizăm faptul că angajaţii Companiei Termoenergetica intervin zilnic pentru remedierea avariilor, însă resursele companiei sunt limitate şi nu pot acoperi toate problemele cu care ne confruntăm.
Menţionăm că pierderile din conducte sunt la un nivel de aproximativ 2.000 de tone de apă fierbinte pe oră şi din această cauză pot fi locuri similare şi în alte zone din Bucureşti.
Zona a fost împrejmuită cu bandă inscripţionată şi plasă de protecţie", transmite Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti.
Reamintim că un copil de doar 9 ani a căzut într-o groapă cu apă clocotită în Sectorul 1. Incidentul s-a petrecut după sesizări ale părinților copilului, făcute în urmă cu trei săptămâni, timp în care la fața locului nu s-a intervenit. ”A fost o durere cumplită, salvarea n-a putut să ajungă” a spus tatăl băiețelului de doar 9 ani, băiețel care acum este ars și ar urma să aibă nevoie de operații, de grefe de piele, după ce i s-a luat pielea de pe picior, în urma incidentului.
"La data de 18 octombrie 2021, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 5 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că un minor a căzut într-o groapă săpată pentru a permite accesul la o conductă de apă caldă. Minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, prezentând la un picior leziuni prin arsură", informează Poliţia Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu