Kane Gamble, acum în vârstă de 18 ani, a păcălit companii de telefonie, de Internet, centre de apel, și a obținut ce informații a vrut.
Un adolescent britanic care a reuşit să pirateze conturile unor înalţi responsabili americani a fost condamnat, vineri, la Londra, la doi ani de detenţie într-un centru pentru tineri, relatează AFP. ”The Guardian” relatează că puștiul a fost catalogat drept ”terorist cibernetic” după ce a păcălit toată comunitatea serviciilor secrete americane.
În cursul unei audieri în ianuarie, Kane Gamble, în vârstă de 18 ani, a pledat vinovat pentru zece infracţiuni prevăzute în legislaţia privind securitatea informatică, încălcări ale legii comise între iunie 2015 şi februarie 2016.
[citeste si]
FBI, printre cei înșelați
El s-a dat îndeosebi drept John Brennan, director CIA în vremea respectivă, și drept Mark F. Giuliano, director adjunct al FBI în aceeași perioadă, la operatorii de telefonie Verizon şi AOL. A reuşit să obţină mai multe documente, inclusiv informaţii despre operaţiuni militare în Afganistan şi informaţii din Iran.
Kane Gamble a fost arestat în februarie 2017, la cererea FBI. Potrivit acuzării, faptele sale vizau să-i susţină pe palestinieni şi erau motivate de moartea unor civili nevinovaţi. Avocatul apărării a invocat naivitatea adolescentului, care n-a vrut niciodată să rănească pe cineva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News