Ucigaşul lui Samuel Paty, profesorul asasinat pe 16 octombrie lângă Paris, a trimis un mesaj audio pe reţelele sociale după ce a postat fotografia victimei sale.
În acest mesaj, Abdulah Anzorov, un cecen născut la Moscova, declară, într-o limbă rusă ezitantă, că "l-a răzbunat pe profet", reproşându-i profesorului de istorie şi geografie că "l-a prezentat într-o manieră jignitoare".
În acest mesaj audio, atacatorul pare a vorbi cu sufletul la gură. "Fraţi, rugaţi-vă pentru ca Allah să mă accepte ca martir", spune el.
Acest mesaj a fost distribuit pe mai multe reţele sociale, însoţit de două tweet-uri postate de Abdulah Anzorov, refugiat de origine ruso-cecenă, în vârstă de 18 ani, în care el recunoaşte că l-a ucis pe profesorul de la colegiul din Conflans-Sainte-Honorine, la periferia de nord-vest a Parisului, scrie Agerpres.
La scurt timp după fapta sa, la 200 de metri de trupul victimei sale, el a fost ucis cu focuri de armă de poliţişti chemaţi să intervină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News