Teatrul Evreiesc de Stat a participat la ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte de la Londra / London Book Fair.
Aflat la cea de-a 46-a ediție, târgul a reunit peste 1500 de expozanți, din 57 de tări. În cadrul evenimentelor organizate de Institutul Cultural Român sub titlul Eternity Ceaselessly Before Us / Eternitatea, nesfârşită, în faţa noastră, dedicate memoriei poetului şi filozofului B. Fundoianu, România a fost reprezentată de personalități culturale importante: Gabriela Adameşteanu, Alexandru Vakulovski şi Carmen-Francesca Banciu, profesorii Mircea Martin, Ramona Fotiade şi Claudiu Turcuş, autorul şi editorul Peter Forbes, traducătoarea şi profesoara Jozefina Komporaly, jurnalistul şi criticul Nicholas Lezard, traducătorii Andrew Rubens şi Alistair Ian Blyth, Maia Morgenstern, actriță și manager al Teatrului Evreiesc de Stat.
TES a prezentat joi, 16 martie, spectacolul Janka, de Oscar Speace, cu Maia Morgenstern, în regia lui Toma Enache. Spectacolul a adus în atenția publicului o temă impresionantă – drama trăită de milioanele de evrei care s-au confruntat cu ororile lagărelor de concentrare. Având la bază o poveste reală de viață, spectacolul a fost extrem de bine primit de public, aducând încă o dată dovada aprecierii activității Teatrului Evreiesc de Stat în contextul cultural internațional.
Prezența României la Târgul Internațional de Carte de la Londra a fost susținută de Institutul Cultural Român, prin intermediul Centrului Naţional al Cărţii și al ICR Londra și realizată cu sprijinul Ambasadei României la Londra, al Librăriei Waterstones Piccadilly, al Asociaţiei Editorilor din România, al editurii New York Review of Books, al Teatrului Evreiesc de Stat, TVR Iaşi, precum şi al Muzeului Literaturii Române
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu