Tesla ar putea anunța reduceri la preţul automobilelor

Tesla
Tesla

Compania de automobile Tesla ar putea reduce prețul mașinilor fabricate în China. 

Alegeri prezidentiale 2024

Constructorul american de automobile electrice Tesla Inc. analizează posibilitatea reducerii cu 20% a preţului sedanului Model 3 produs în Chinak, începând din 2020, în ideea de a atrage mai mulţi cumpărători, în contextul în care cea mai mare piaţă mondială pentru autovehiculele electrice dă semne de încetinire, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres. 

Potrivit surselor, Tesla vrea să reducă preţul automobilelor Model 3 prin utilizarea mai multor componente produse în China, ceea ce îi va permite companiei americane să importe mai puţine componente şi deci să evite plata unor tarife vamale. Sursele au adăugat că, cel mai probabil, preţurile pentru automobilele care vor fi construite la noua uzină Telsa de lângă Shanghai, şi care în prezent încep de la 355.800 yuani (50.800 de dolari), vor fi reduse începând din a doua jumătate a lui 2020. Amploarea reducerii de preţ şi momentul în care va fi introdusă vor depinde de condiţiile de pe piaţă, au precizat sursele.

Miză pe o uzină Tesla

Directorul general al Telsa, Elon Musk, mizează pe uzina de la Shanghai, o investiţie de mai multe miliarde de dolari în prima uzină Tesla din afara SUA, pentru a dobândi un avantaj competitiv în cursa cu rivalii BMW AG şi Daimler AG, care mizează şi ei pe China pentru noile lor modele electrice. În plus, reducerea preţului automobilelor Tesla ar pune presiune şi pe producătorii chinezi precum NIO Inc. şi Xpeng Motors să adopte măsuri similare.

"Oamenii cumpără în funcţie de preţ. Această reducere va ajuta la creşterea cotei de piaţă a vehiculelor electrice. În plus, va forţa şi concurenţii să facă ajustări", a declarat Bill Russo, fondatorul firmei de consultanţă Automobility Ltd.

O eventuală reducere de 20% a preţului unui automobil Model 3 ar însemna că preţul de pornire ar fi unul de sub 300.000 de yuani. Aceasta în condiţiile în care, luna trecută, producătorul auto chinez Xpeng a anunţat că noul său sedan electric P7 va avea un preţ de cost cuprins între 270.000 şi 370.000 de yuani. De asemenea, cel mai ieftin model al producătorului NIO, modelul de teren ES6, are un preţ de pornire de 358.000 de yuani.

Impact asupra vânzărilor

Deşi această posibilă reducere a preţului pentru Model 3 arată că Tesla este conştient de competitori, măsura ar putea avea un impact şi asupra vânzărilor iniţiale, deoarece este posibil ca clienţii să aştepte preţuri şi mai mici, a subliniat Russo. CEO-ul Elon Musk susţine că Tesla va produce cel puţin 1.000 de unităţi pe săptămână la Shanghai la finele lui 2020, o ţintă pe care prima uzină Tesla din California a avut nevoie de mai multe luni pentru a o atinge.

Deocamdată, Tesla face ultimele pregătiri pentru a putea începe să livreze primele automobile produse la uzina de la Shanghai. Recent, autorităţile chineze au anunţat că automobilele Model 3 produse în China vor putea beneficia de subvenţii de la stat de până la 24.750 de yuani pe automobil, dar deocamdată nu este clar ce procent din această sumă va ajunge direct la client.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel