Tesla ar putea vinde maşinile cum vinde Apple telefoanele: fără încărcător

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Tesla nu mai vinde maşinile electrice cu încărcătoare ataşate. 

Tesla a luat o decizie asemănătoare cu cea a companiei Apple, care nu a mai inclus încărcătoarele în prețul noilor sale telefoane iPhone. Acum, Tesla livrează mașinile fără încărcătoare, iar clienții sunt nevoiți să plătească în plus pentru acestea.

Tesla și-a schimbat politica de a livra fiecare vehicul cu un cablu de încărcare mobil și, în schimb, a început să le vândă separat pentru 325 de dolari cele Type 2 și 200 de dolari cele Type 1.

Clienții sunt nemulțumiți întrucât în momentul achiziției, acestea erau incluse în prețul modelelor electrice.

Ca răspuns la reacțiile negative, CEO-ul Tesla, Elon Musk, a redus prețul cu 75 de dolari la încărcătoarele mobile, scrie promotor.ro.

Elon Musk NU va fi lăsat să cumpere Twitter. "Pastila otrăvită" pusă la cale de conducerea companiei

Elon Musk nu reuşeşte să cumpere Twitter. Compania a activat o măsură numită "pastila otrăvitoare", pentru a-l împiedica pe miliardar să cumpere toate acţiunile. 

Astfel, timp de un an va fi în vigoare un "Rights Plan", după ce compania a primit "o ofertă nesolicitată" de la cel mai bogat om din lume. 

Astfel, acţionarii Twitter ar putea să cumpere acţiuni suplimentare în cadrul companiei la preţ redus, dacă Elon Musk va ajunge să deţină mai mult de 15% din companie. 

"Planul nostru este ca toţi acţionarii să înţeleagă valoarea completă a investiţiilor lor în Twitter", a anunţat comitetul de conducere al Twitter, conform The Independent. 

"Planul nostru va împiedica orice entitate, orice persoană sau grup să deţină controlul asupra Twitter prin acumularea de acţiuni pe piaţă, fără să plătească acţionarilor o sumă potrivită sau fără să informeze Comitetul de Conducere în timp util, pentru a lua măsuri în beneficiul celorlalţi acţionari", mai transmite Twitter, conform sursei citate. 

Elon Musk și-a apărat oferta de cumpărare a Twitter joi, spunând, în timpul unui interviu, la o conferință TED, că vede achiziția ca fiind nimic mai puțin decât un punct de cotitură pentru civilizație.

Musk a spus că acordul propus nu este despre economia afacerii Twitter (TWTR), ci despre asigurarea faptului că Twitter rămâne o platformă de încredere pentru democrație – descriindu-și viziunea în termeni caracteristici.

„Aceasta nu este o modalitate de a face bani”, i-a spus Musk șefului TED, Chris Anderson, potrivit CNN. „Simțul meu intuitiv puternic este că a avea o platformă publică, care este maximă de încredere și care să fie incluzivă, este extrem de importantă pentru viitorul civilizației.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel