Mihnea Samoilă, director general PetroMed Solutions – OMV Petrom Group a vorbit despre măsurile care s-au luat la nivelul companiei din care face parte în contextul pandemiei de coronavirus.
"Şi din perspectiva noastră internă, pentru a proteja colegii noştri, angajaţii grupului, dar de a proteja şi comunităţile, am pus foarte mult accent pe măsurile de prevenţie la locul de muncă, echipamente de protecţie pentru angajaţi, distanţare socială, dar şi foarte mult pe măsurile de protecţie individuală, pe regulile de igienă. Avantajul a fost că am venit pe un fond creat an de an pe zona prevenţiei care, în trecut, se adresau altor infecţii, gen gripă. (...) Pe tema testării am avut o abordare extrem de precaută, noi am mers în linie cu autorităţile pe testarea PCR standard şi ne-am uitat pe zona de testare asimptomatici numai la nişte facilităţi critice şi la un personal extrem de limitat. În rest am mers pe acel pachet.
Am instruit toată echipa PetroMed în zona creşterii expertizei pe ancheta epidemiologică, având în vedere resursele limitate care există în momentul de faţă. Şi aici pot spune că atât la nivel de personal medical cât şi la partea de management care trebuie să ajute la identificarea şi izolarea unor cazuri, avem expertiza cu care putem gestiona astfel de cazuri", a declarat Mihea Samoilă în cadrul DEZBATERII ONLINE „Criza coronavirusului: Reguli obligatorii pentru o relansare responsabilă”, organizată de DC Media Group.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu