Testarea serului rezultat din combinarea vaccinurilor Sputnik-V și AstraZeneca va începe în luna februarie.
Studiile pe oameni ce vizează testarea unui ser împotriva noului coronavirus care combină vaccinul rusesc Sputnik-V cu cel dezvoltat de grupul AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford vor începe în prima parte a lunii februarie, transmite Agerpres, citând Reuters. Anunțul a fost făcut de preşedintele companiei ruse R-Pharm.
AstraZeneca a anunţat pentru prima dată în decembrie că analizează posibilitatea de a colabora cu cercetătorii din Rusia la o formulă combinată a celor două vaccinuri, iar acel anunţ a fost interpretat de autorităţile de la Moscova ca un vot de încredere acordat vaccinului Sputnik-V.
Până acum au fost dezvăluite puţine detalii despre momentul începerii acestor studii clinice, înainte ca Aleksei Repik, preşedintele consiliului de administraţie al producătorului R-Pharm, care va produce atât vaccinul Sputnik-V, cât şi vaccinul AstraZeneca-Oxford, să anunţe că studiile pe oameni ce vizează un ser combinat vor demara la începutul lunii februarie. Potrivit lui, testele vor avea loc în Azerbaidjan, Argentina, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Rusia şi în alte câteva regiuni din lume, a precizat el.
Compania AstraZeneca nu a făcut deocamdată niciun comentariu pe marginea acestui subiect. O sursă apropiată de dezvoltatorul vaccinului Sputnik-V, Institutul Gamaleia, a confirmat că primele inoculări vor avea loc la începutul lunii februarie şi a adăugat că Ucraina se va afla printre ţările care iau parte la acest studiu clinic.
Kirill Dmitriev, directorul Fondului suveran de investiţii din Rusia, responsabil cu comercializarea vaccinului Sputnik-V în străinătate, declarase anterior că prin combinarea celor două vaccinuri se va obţine o creştere a eficienţei vaccinului AstraZeneca.
Serul AstraZeneca-Oxford a avut o eficienţă de 70,4%, în comparaţie cu eficienţa de 91,4% declarată a vaccinului Sputnik-V. Anume acest fapt i-ar fi determinat pe producătorii vaccinului rusesc să sugereze un studiu care să combine cele două seruri.
Ambele necesită două doze, o doză iniţială şi doza de rapel, şi se bazează pe o metodă ştiinţifică similară, folosind viruşi ai răcelilor obişnuite pe post de vectori. Aproximativ 100 de participanţi vor lua parte la studiile din faza 1 şi 2. Ei vor primi mai întâi vaccinul AstraZeneca şi apoi, după 29 de zile, o doză de rapel cu vaccinul Sputnik-V.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu