Brazilia SUSPENDĂ testarea unui VACCIN anti-COVID din China. Incident ”advers SEVER”

Brazilia a anunţat că suspendă testele pentru un vaccin împotriva COVID-19. 

Studiul clinic realizat în Brazilia pentru un vaccin produs de o companie din China împotriva Covid-19 a fost suspendat, după ce autorităţile sanitare au raportat un incident „advers sever”. Autoritatea de reglementare braziliană Anvisa a declarat că incidentul a avut loc pe 29 octombrie, dar nu a oferit mai multe detalii.

Dimas Covas, şeful Butantan, institutul de cercetare medicală care conduce programul din Brazilia, a declarat presei locale că suspendarea procesului are legătură cu un deces, dar el a insistat că moartea nu a fost legată de vaccin, a raportat agenţia de ştiri Reuters.

Anunţul, după vestea de la Pfizer

Vestea suspendării a venit la scurt timp după ce compania farmaceutică americană Pfizer a anunţat că vaccinul dezvoltat de ei a demonstrat o eficienţă de 90%.

CoronaVac, dezvoltat de firma farmaceutică chineză Sinovac Biotech, este unul dintre principalii concurenţi din cursa mondială pentru dezvoltarea şi implementarea unui vaccin Covid-19 eficient.

În Indonezia şi Turcia se desfăşoară, de asemenea, studii în stadiul târziu pentru vaccinul Sinovac, dar niciuna dintre aceste ţări nu a anunţat o suspendare.

China foloseşte deja vaccinul Sinovac pentru a imuniza mii de oameni, scrie Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel