Teste anti-drog pe Litoral. Ministrul Carmen Dan confirmă

Droguri
Droguri

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat sâmbătă, la Mamaia, că în această vară, în staţiunile de pe litoral vor fi făcute teste antidrog.

Ministrul Carmen Dan a precizat că angajaţii MAI vor acţiona atât preventiv, cât şi în intervenţii directe de combatere a consumului şi traficului de droguri.

„Discutam mai devreme, atât la Prefectură, unde am avut o întâlnire cu structurile, cât şi în sediul Poliţiei Mamaia, că este într-adevăr un risc a cărui evaluare începe să îngrijoreze, motiv pentru care în perioada următoare vom fi mult mai atenţi şi mult mai motivaţi să acţionăm atât pe latura preventivă, pentru că până la urmă asta trebuie să fie reacţia pe care trebuie să o aibă angajaţii Ministerului de Interne în abordarea proactivă a problematicii, dar şi pe segmentul de intervenţie”, a declarat Carmen Dan, citată de Agerpres.

„Este o zonă în care într-adevăr traficul şi consumul de droguri reprezintă un risc şi aici mă refer la toată zona afectată litoralului românesc, vom fi foarte atenţi. Vreau să înţeleagă cetăţenii că suntem determinaţi să acţionăm", a mai agăugat Ministrul Afacerilor Interne.

Întrebată de jurnalişti dacă în acest sezon estival vor fi făcute teste antidrog pe litoral, ministrul Carmen Dan a replicat fără ezitare: „Vor exista, bineînţeles!"

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel