Călătorii în Norvegia sunt obligaţi să efectueze un test de coronavirus la sosirea în ţara scandinavă începând de vineri, indiferent de statutul lor privind vaccinarea, informează DPA.
La punctele de trecere a frontierei cu staţii de testare, testele urmează a fi efectuate direct acolo. Acolo unde aceste staţii lipsesc, testul trebuie făcut în altă parte în 24 de ore - un test rapid este suficient în acest caz. Obligaţia de testare se aplică atât celor vaccinaţi, cât şi celor nevaccinaţi.
Există excepţii pentru navetiştii de frontieră, personalul companiilor aeriene şi şoferii profesionişti. Alte măsuri anti-coronavirus au fost de asemenea înăsprite în Norvegia, mai ales la nivel regional.
Este necesar să se ia măsuri mai stricte pentru a întârzia răspândirea variantei Omicron a coronavirusului, a explicat ministrul sănătăţii Ingvild Kjerkol. Scopul este de a păstra controlul asupra situaţiei, a obţine mai multe cunoştinţe despre noua variantă a virusului şi evita supraîncărcarea sistemului de sănătate.
Norvegia a trecut comparativ bine prin pandemie mult timp, dar din această toamnă numărul infecţiilor cu coronavirus în ţară a crescut brusc. Una dintre îngrijorări în acest moment este că un caz Omicron a fost detectat după o petrecere de Crăciun la Oslo şi un total de 50 de cazuri depistate pozitiv la coronavirus au apărut în legătură cu această petrecere, scrie Agerpres.
O petrecere de Crăciun organizată de o companie din Norvegia pentru angajaţii săi s-a dovedit a fi mediul propice pentru răspândirea noii tulpini de coronavirus Omicron.
60 din 120 de participanţi au fost deja confirmaţi ca fiind infectaţi, aceasta fiind cel mai mare focar din lume la ora actuală de Omicron.
Epidemiologii din Norvegia au exclus posibilitatea ca infectările să fi avut loc din cauza variantei Delta şi spun că sunt aproape siguri că este vorba de Omicron, deoarece unul dintre angaaţi s-ar fi întors recent de la biroul din Africa de Sud al companiei, scrie Daily Mail.
La petrecere au participat doar angajaţii care erau vaccinaţi împotriva COVID-19, iar aceştia au trebuit să prezinte şi un test negativ înainte de a intra.
Din primele informaţii, se pare că unul dintre petrecăreţi ar fi mers, după petrecerea firmei, şi la un bar din Oslo, astfel că autorităţile se tem acum că virusul a fost dat mai departe şi altora. La momentul actual, 71% din populaţia Norvegia este complet vaccinată. Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News