Singurătatea constituie un pericol serios pentru sănătate, afirmă Jessica Olien pe site-ul Slate. A încercat să se întâlnească cu oamenii în baruri, librării, parcuri. "Simţeam că nu am nicio legătură cu ei", scrie ea. Tristă, se trezea adesea panicată în toiul nopţii.
Căutând o soluţie de ieşire din pasa proastă, Jessica a citit studii îngrijorătoare despre lipsa interacţiunilor sociale. "Singurătatea nu numai că ne îmbolnăveşte, dar ne şi omoară", arată ea. Riscul de mortalitate este comparabil cu cel legat de fumat, singurătatea fiind "de două ori mai periculoasă decât obezitatea". Izolarea socială "slăbeşte sistemul imunitar şi provoacă inflamaţii, ceea ce poate duce la artrită, diabet şi boli cardiace. Singurătatea ne frânge inimile, iar cultura noastră vorbeşte rar despre aceste lucruri", adaugă Jessica Olien, potrivit Agerpres.
S-a întors la New York
În prezent, societatea are grijă să găsească măsuri eficiente împotriva obezităţii sau a fumatului, dar nu şi a singurătăţii în care trăiesc mulţi. "Nu a existat până acum niciun doctor care să mă întrebe câte interacţiuni sociale mulţumitoare am în viaţa mea", arată redactorul de la Slate, care s-a hotărât în cele din urmă să se întoarcă la New York
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu