Testosteronul îi face pe bărbaţi să cumpere produse create de branduri prestigioase

Testosteronul - hormornul sexual masculin - ar determina o creştere a predilecţiei bărbaţilor faţă de branduri şi produse considerate prestigioase, potrivit unui studiu publicat marţi în Nature Communications.

"Am demonstrat pentru prima dată că testosteronul modifică în mod direct preferinţele consumatorilor", a explicat pentru AFP Gideon Nave de la Wharton School, o şcolă superioară de comerţ din oraşul american Philadelphia, coautor al studiului.

Oamenii de ştiinţă au testat 243 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani. Jumătate dintre ei au primit în prealabil o doză de testosteron, iar ceilalţi un placebo.

Participanţii au fost puşi apoi în faţa unor seturi duble de produse, ce aveau o calitate echivalentă dar erau fabricate de mărci diferite. "Nivelul de prestigiu al fiecărei mărci a fost măsurat în prealabil cu ajutorul unui sondaj independent realizat pe un eşantion de peste 600 de bărbaţi", a precizat Gideon Nave.

Strategie pentru a semnala rangul

Oamenii de ştiinţă au constatat că "bărbaţii care au primit doze de testosteron prezentau o preferinţă mai mare faţă de produse asociate cu un statut social mai înalt (ca o marcă de lux)", potrivit unui comunicat publicat de Institutul european de administrare a afacerilor (INSEAD). Însă cercetătorii nu au remarcat nicio predilecţie faţă de produse asimilate cu statutul de persoană influentă.

Potrivit lui Gideon Nave, "să deţii produse de prestigiu este o strategie pentru a semnala rangul pe care îl ai în cadrul societăţii umane". Acelaşi cercetător a făcut o paralelă şi a comparat această predilecţie a bărbaţilor cu coada de păun şi cu coarnele de cerb. "Acest efect (al testosteronului, n.r.) este înrudit cu comportamentul unor animale, la care testosteronul creşte în general în timpul perioadei de reproducere şi favorizează trimiterea unor semnale către partenere şi către concurenţii potenţiali", a explicat acelaşi expert.

Potrivit autorilor cercetării, este nevoie de o serie de studii suplimentare pentru a garanta generalizarea acestor prime rezultate, întrucât diferenţele culturale pot să modifice comportamentele oamenilor.

Vezi şi:  Apa dulce din Europa, o mare problemă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel