EXCLUSIV  Text românesc care poate fi tradus în orice limbă. Oricine de pe acest pământ, oriunde s-ar afla, l-ar putea înțelege / video

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Versurile îi aparțin lui Adrian Păunescu - „Repetabila povară”.

Despre acest subiect a vorbit criticul literar Daniel Cristea-Enache la DC News, în emisiunea cu Flaviu Predescu.

„Textul acesta poate fi tradus în orice limbă. Va fi înțeles cu ușurință de oricine, indiferent de spațiul lui geografico-culturalo-istoric pentru că această dramă a îmbătrânirii părinților, a apropierii lor de sfârșit, de moarte, văzută din perspectiva unui urmaș, unui succesor lucid, în plină tinerețe și care nu îl poate ajuta, în niciun fel, pe părintele care îmbătrânește și va muri într-o zi este o teamă general umană și poate fi înțeleasă de oricine. Sunt atâtea versuri remarcabile în această poezie, atâtea imagini frumoase încât pare că ele se atenuează unele pe celelalte. Este prea multă poezie în această poezie”, a zis criticul literar Daniel Cristea-Enache la DC News, în emisiunea cu Flaviu Predescu.

Vezi răspunsul complet de la minutul 38:

VEZI ȘI: Cum își folosea influența Adrian Păunescu: Se dădeau peste cap pentru a rezolva problema pe care le-o punea pe tavă. A profitat foarte mult de prestigiul său

Criticul literar Daniel Cristea-Enache a spus cum își folosea influența Adrian Păunescu.

Adrian Păunescu nu își folosea influența în sens negativ, ci pentru a ajuta oamenii de rând, iar lucrul acesta a adus foarte multe beneficii celor care nu aveau alte posibilități de a-și rezolva problemele. 

„El a avut un rol important din punct de vedere social, umanitar, înainte și de 1989, pe vremea când avea alte pârghii la dispoziție. Și nu, nu e cum se spune că punea mâna pe telefon, îl suna pe Ceaușescu, iar Ceaușescu îl asculta. Nu era Ceaușescu omul care să facă așa ceva. Ceaușescu avea întâlniri cu scriitorii, îi plăcea să se întâlnească cu ei, mai ales că avea o imagine liberală pe care căuta să și-o apere. 

Din poziția pe care o avea la revista Flacăra, Adrian Păunescu rezolva foarte multe probleme sociale și umanitare. Punea mâna pe telefon și vorbea direct, în stilul lui năvalnic și persuasiv, cu cutare președinte de CAP, președinte de Consiliu Județean, secretar de partid etc. Toți erau fani înfocați ai lui și se dădeau peste cap pentru a rezolva problema pe care le-o punea pe tavă.

Adrian Păunescu a profitat foarte mult de prestigiul său de gazetar și de rezultatele muncii lui pentru a face bine unor oameni care nu erau din lumea literară, nu erau colegii lui de breaslă, ci erau oameni obișnuiți: femei necăjite, vârstnice care aveau probleme cu pensia, tot felul de chestiuni de acestea. Arată că avea o inimă foarte largă.

Rezolva și probleme de genul: un pașaport pentru ca cineva să plece în străinătate, o butelie, o repartiție, foarte multe probleme de care noi ne-am dezobișnuit. Noi, astăzi, ne-am învățat cu soluția individualistă cum că trebuie să te descurci singur și că nimeni nu mai este obligat să-ți dea nimic. Pe vremea aceea, o asemenea intervenție precum a lui Adrian Păunescu era decisivă, conta extraordinar de mult”, a zis criticul literar Daniel Cristea-Enache în emisiunea „De Ce Citim” cu scriitorul Flaviu Predescu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News