Traian Băsescu își va relua atribuțiile de șef al statului, dar acest lucru nu va pune capăt războilui politic din România, se arată într-o analiză a revistei britanice ”The Economist”, intitulată ”Lupta pentru sistemul judiciar”, potrivit căreia evenimentele din ultimele luni de pe scena politică de la București, dau impresia unei țări care regresează în toate aspectele.
”Traian Băsescu, președintele din România, a câștigat o bătălie. Dar războiul politic dintre șeful statului și premierul țării probabil va continua”, scrie The Economist, precizând că pe 21 august Curtea Constituțională a decis invalid referendumul din 29 iulie, deoarece nu a fost asigurat cvorumul de 50%+1 dintre alegători, chiar dacă 88% dintre cei care au votat s-au declarat împotriva lui Traian Băsescu.
"În teorie, domnul Băsescu se poate întoarce acum la îndatoririle sale. În practică, majoritatea parlamentară va face tot posibilul pentru a-i îngreuna treaba", notează revista britanică, citându-l pe Sorin Ioniţă, de la think-tank-ul Expert Forum.
The Economist susține că este probabil ca această criză politică, ce a domnit în ultimele două luni, să se intensifice în perioada premergătoare alegerilor parlamentare din noiembrie, amintind de declarațiile liderului PNL, Crin Antonescu, potrivit căruia partidul său nu va coabita cu Traian Băsescu, în timp ce premierul Victor Ponta a promis că nu va încheia lupta până când președintele și partidul său nu vor fi îndepărtați.
Jurnaliștii revistei britanice arată că Traian Băsescu, supraviețuitor al unui referendum de suspendare pentru a doua oară, a afirmat în mod repetat că eforturile domnului Ponta de a-l ia în jos sunt legate de încercările guvernului de a prelua controlul judiciar și alte instituții publice.
"Bătălia principală este pe controlul justiției", a declarat analistul Sorin Ioniță pentru The Economist.
”Membrii din vechea gardă politică” sunt ingrijorati de creșterea independenței procurorului general și a departamentului anticorupței, care i-ar putea vâna, ei fiind ”treziți” de condamnarea fostului premier Adrian Năstase pentru corupție.
”Cheia succesului sau eșecului referendumul de suspendare a fost rata de participare”, mai scrie The Economist, amintind de declarațiil premierului Ponta privind numărul milioanelor de români care locuiesc în străinătate, de criticele Opoziției, de spusele unui oficial european privind presiunile politice ”șocante” asupra CCR, precum și de declarațiile unui judecător al Curții în legătură cu amenințările primite sau de demisiile celor doi miniștrii Rus și Dobre, la scurt timp după referendum.
Moneda naţională a României a scăzut la cel mai mic nivel faţă de euro din cauza crizei politice, iar FMI este alarmat, notează The Economist, menționând că în urma unui acord de 5 miliarde de euro, "FMI îndeamnă guvernul să implementeze o serie de măsuri de austeritate şi de privatizări până la sfârşitul lui septembrie.
Consemnând că ”UE şi SUA monitorizează îndeaproape criza politică din România”, publicația britanică arată că ”politicienii de la Bruxelles se întreabă dacă nu cumva primirea României în uniune a fost o greşeală. Acum depinde de liderii de la Bucuresti dacă aceştia vor arăta Occidentului că sunt gata să transforme ţara într-o democraţie funcţională”, susține The Economist, care remarcă faptul că ”evenimentele din ultimele luni dau impresia unei ţări în regres aproape din toate punctele de vedere".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News