The Guardian: Noul iPhone ar putea avea un nou sistem de securitate

Noul iPhone va fi lansat miercuri şi analiştii cred că va avea cel mai nou sistem de securitate posibil la un smartphone. Apple se apropie de preluarea companiei americane AuthenTec, specializată în sisteme de securitate pe bază de amprentă digitală şi se crede că noul iPhone va fi dotat cu aceşti senzori.

Compania este specializată în securitatea telefoanelor mobile şi dezvoltă pentru Apple senzori de amprentă, potrivit documentaţiei asociată fuziunii.

Cele două companii sunt în discuţii încă de la sfârşitul anului trecut şi au existat zvonuri că senzorii de amprentă s-ar putea număra printre cele mai promovate caracteristici ale iPhone 5. Consiliul director al AuthenTec va vota vânzarea companiei către Apple pe 4 octombrie, tranzacţie de 365 milioane de dolari, una dintre cele mai mari efectuate vreodată de Apple.

 "Vom vedea tehnologie pe bază de amprente în noul iPhone sau iPad? Pare aproape sigur. Nu există prea multe detalii, însă dorinţa Apple de a utiliza această tehnologie şi de a o dezvolta rapid ne face să speculăm că este o chestiune de câteva săptămâni ", comentează Matt Brian de la blogul IT My Next Web, citat de The Guardian.

Dacă scanarea amprentelor nu se va număra printre funcţiile iPhone-ului din acest an, viitorul model va fi echipat aproape sigur cu această tehnologie, notează publicaţia britanică.

Compania Apple se gandeşte încă de pe acum la realizarea unui portofel cu această opţiune, cu noul sistem de securitate pe bază de amprentă digitală şi în urma fuziunii cu AuthenTec poate face toate aceste lucruri, chiar şi multe altele.

Noul iPhone5 va rula tehnologia 4G LTE (Long Term Evolution) ce permite viteze de transfer de date de pana la 100 Mbps. Interesant este că, în România, tehnologia va fi inutila pentru că abia după 2015 am putea avea internet mobil 4 G.

Stéphane Richard, directorul executiv al France Telecom-Orange, afirma, in primavara, ca Orange s-a angajat că va introduce retele 4G/LTE  în toate pietele UE în care activează până în 2015. Autor: Cosmin Bidileci

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel