Theodor Paleologu punctează pe pagina sa de socializare că Partidul Democrat Liberal are, în sfârșit, un candidat plauzibil la investitura partidului pentru alegerile prezidențiale", dar critică "proliferarea" prim-vicepreședinților democrat-liberali.
"Catalin Predoiu este o excelenta achizitie pentru PDL: in sfirsit, un candidat plauzibil la investitura partidului pentru alegerile prezidentiale!", a scris, vineri, pe Facebook, Theodor Paleologu, în opinia căruia, cooptarea fostului ministru al Justiție în PDL nu este suficientă pentru rezolvarea problemelor interne cu care se confruntă partidul.
"Daca aceasta cooptare s-ar fi facut dintr-o reala dorinta de unificare, as fi salutat-o cu entuziasm. Pe fondul profundei diviziuni a partidului si al vindictei meschine practicate de sicofantii lui Blaga ea este insa mai degraba ca un plasture lipit pe o rana nevindecata, netratata si chiar nespalata. In plus, mi se pare ridiculisima aceasta proliferare de prim-vicepresedinti. Functiile din BPN se aseamana cu sferele suprapuse de tronuri, heruvimi si serafimi din ierarhiile ceresti ale Areopagitului", apreciază Paleologu, în continuare, aluzie la decizia pe care Colegiul Director și Consiliul Național de Coordonare al PDL urmează să o ia mâine în legătură cu validarea celei de-a cincea funcție de prim-vicepreședinte, special înființată pentru Cătălin Predoiu.
Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, s-a înscris în PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu