Fundaşul portughez Tiago Ferreira a declarat că îşi doreşte să se califice în grupele Europa League la fotbal cu Universitatea Craiova, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Avem ambiţia de a câştiga titlul şi Cupa României şi ne dorim să mergem în grupele Europa League. Ar fi fantastic să facem acest lucru", a afirmat Tiago Ferreira (26 de ani), care este deja de doi ani la Craiova şi şi-a trecut în palmares o Cupă a României.
Fundaşul şi-a făcut junioratul la FC Porto şi a recunoscut că nu ştia nimic despre clubul din Bănie, dar a vorbit cu Filipe Teixeira, Geraldo şi Nuno Viveiros.
"În Portugalia erau cunoscute doar FCSB şi CFR Cluj. Nu ştiam mai nimic de Craiova. Când am auzit că pot veni aici mi-am sunat prietenii şi colegii care cunoşteau fotbalul românesc. Mi-au spus că echipa a crescut de la an la an, că au un stadion frumos şi că este un club puternic. Am vorbit cu Teixeira, Geraldo, Nuno Viveiros, cu care am jucat la naţionala Portugaliei, şi toţi mi-au vorbit frumos despre echipă, aşa că am ajuns la Ştiinţa", a precizat Tiago Ferreira.
Până să ajungă la Universitatea, Tiago Ferreira a mai evoluat la Waregem şi Uniao Madeira.
"Este foarte bine să joci cu un stadion plin care te încurajează să mergi înainte. Altceva e când te înjură, dar aşa e fotbalul. Suporterii sunt al doisprezecelea nostru jucător, noi simţim, iar adversarii ştiu când vin la noi pe stadion că joacă împotriva a 12 jucători", a comentat Tiago Ferreira, care a învăţat limba română în jumătate de an.
"În 6-7 luni am învăţat limba română. Ştiu că nu vorbesc perfect, dar înţeleg tot şi mă descurc binişor", a mărturisit portughezul.
Component al naţionalelor lusitane de juniori şi tineret, Tiago Ferreira a explicat care sunt diferenţele dintre fotbalul pe care l-a descoperit în Liga I şi cel portughez: "Aici jucăm mai mult în viteză şi pe contraatac, în Portugalia se bazează mai mult pe partea tehnică. Am avut şi avem la Craiova mulţi jucători tehnici. Mitriţă şi Gustavo au fost cei mai tehnici, acum cred că Cicâldău este cel mai bun. Mai sunt şi Bancu, Ioniţă".
Universitatea va juca joi cu Honved Budapesta, la Gyor, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa League, manşa secundă fiind programată în Bănie pe 1 august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu