Tibi Ușeriu a fost scos dintr-un concurs, luni, sportivul urmând să fie transportat la cel mai apropiat spital cu un elicopter.
„Din păcate, acest telefon - așteptat cu sufletul la gură - ne-a adus vești foarte proaste: Tibi a suferit degetături la degetele piciorului drept.
Organizatorii l-au scos din concurs și încearcă să îl transporte cât mai repede la spital, cu elicopterul.
Sperăm că nu e atât de grav precum pare. Toate gândurile noastre bune merg acum spre Tibi.
Din păcate, această cursă s-a oprit aici. Mulțumim din suflet pentru susținere!”, au anunțat, luni seara, pe contul de Facebook, reprezentanții Asociației Tășuleasa Social.
Tiberiu Ușeriu a luat startul, duminică seara, în ultramaratonul „Yukon Arctic″ de la Cercul Polar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News