Guvernul PNL a luat una dintre cele mai neaplicabile măsuri pentru pensionarii din România. Chiar dacă, la prima vedere, este o decizie lăudabilă, realitatea din țara noastră demonstrează că nu prea are aplicabilitate. Cel puțin nu pentru toți beneficiarii.
Vorbim despre programul prin care Guvernul PNL a decis să acorde, încă din iulie 2020, tichete sociale pentru masă caldă oamenilor aflaţi în categorii vulnerabile - bătrâni cu venituri mici şi oameni fără adăpost.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar. Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea serviciilor de servire a mesei calde pentru care au fost emise.
Problema este următoarea cu aceste bonuri. Una dintre ele ar fi că pensionarii din satele uitate de toată lumea nu prea au unde să folosească tichetele în valoare de 180 de lei pe lună cu care să-și poată achiziționa mâncare gătită în cadrul programului guvernamental „Masă caldă”.
Avem un caz despre care am aflat. O pensionară în vârstă de 82 de ani, din comuna Colți (Buzău), ar trebui să-și ia mâncare caldă, zilnic, în valoare de 40 lei. Doar că... nu există restaurante de unde ar putea să-și cumpere. Cel mai apropiat loc de unde ar putea lua o masă caldă ar fi în orașul Nehoiu, adică la nu mai puțin de 20 kilometri de comuna în care vârstnica locuiește. Vă imaginați o bunică, de peste 75 ani, mergând zilnic 20 kilometri pentru o masă caldă?! Bănuiesc că nu. Pensionara care ne-a relatat de situația din comuna Colți ne-a zis că i se pare o bătaie de joc măsura luată de Guvernul PNL.
”Este o bătaie de joc, mamaie! Cum pot eu să merg în Nehoiu, 20 kilometri, să iau mâncare de la restaurant? Abia mai pot să ies prin curte să dau mâncare la găini. Mi-au zis nepoții că tichetele astea merg și la Buzău, în oraș, la restaurante precum KFC. Cum aș putea eu, mamaie, să mănânc la KFC când abia mai am dinți? Mai bine ne ajutau altfel... dar să mă duc să mănânc la 20 kilometri depărtare... Nici nu avem autobuz direct până acolo, mamaie...”, ne-a zis bătrânica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu