Tichetele valorice pentru Programul Rabla se eliberează de către colectorii validaţi numai până la 21 noiembrie 2011 şi vor putea fi utilizatea de către proprietari doar până la 23 noiembrie, a declarat, luni, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
"Anul acesta, în cadrul Programului Rabla, Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat 120.000 de tichete, acestea fiind distribuite în totalitate către colectori. Numărul de maşini noi achiziţionate până acum este de 21.300, dintre care 8.000 sunt româneşti. (...) Ultima cerere de decontare va putea fi depusă de către producătorul validat cel mai târziu la data de 25 noiembrie, iar decontul va fi realizat până pe 12 decembrie anul acesta.
De asemenea, vreau să subliniez că toţi ce care deţin sau vor deţine astfel de tichete trebuie să le valorifice în termenele menţionate deoarece ulterior acestea îşi vor pierde valoarea. În ceea ce priveşte persoanele juridice şi operatorii economici fără personalitate juridică aceştia pot depune dosarele de acceptare în cadrul programului până la 15 octombrie, inclusiv", a mai spus Borbely.
Ministrul Mediului a făcut precizări şi despre Programul Rabla pentru tractoare, demarat la 12 septembrie. "Sesiunea de înscriere în vederea acceptării proprietarilor are loc până la 10 noiembrie iar ultima cerere de decontare se va depune de către producătorul validat cel mai târziu la 25 noiembrie. Decontul se va realiza până la 12 decembrie 2011", a menţionat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News