TIFF Mureș: George Mihăiță, Vladimir Găitan și Ileana Popovici, premiați pentru întreaga carieră

Trei mari actori ai scenei românești, George Mihăiță, Vladimir Găitan și Ileana Popovici vor primi, vineri seara, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, Premiul pentru întreaga carieră. Distincția va fi înmânată la cea de a patra ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania de la Târgu Mureș, TIFF Mureș, care se va desfășura de vineri până duminică.

Alegeri prezidentiale 2024

'Este o distincție oferită în semn de recunoștință și apreciere pentru activitatea lor artistică din ultimele decenii, prin care le-au oferit milioanelor de spectatori din sălile de cinema și teatru momente de bucurie și emoție. Cei trei actori vor fi prezenți la Târgu Mureș vineri, 23 septembrie, când Palatul Culturii va găzdui, începând cu ora 19.00, o proiecție de gală a filmului Reconstituirea, în regia lui Lucian Pintilie. Filmul, considerat unul dintre cele mai bune filme românești ale tuturor timpurilor, a fost o adevărată rampă de lansare pentru cei trei, aflați la cel moment la primele lor roluri în fața camerelor de filmat', au arătat organizatorii TIFF Mureș, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit comunicatului, George Mihăiță, în prezent director al Teatrului de Comedie din București, era student la momentul în care a fost distribuit în Reconstituirea, iar de de atunci cariera sa a însemnat aspirații pe marile ecrane, în producții de televiziune și pe scena de teatru, 'locul în care actorul spune că se simte cel mai bine, datorită interacțiunii directe cu publicul'.

Citește și: Surpriză în Parcul Herăstrău, înainte de Karpatia Horse Show 2016

'La rândul său, student în momentul rolului din Reconstituirea, Vladimir Găitan și-a creat de-a lungul anilor un palmares care include roluri în peste 40 de filme și seriale TV produse în România între 1968 și 2011, printre care Mircea, Noi cei din linia întâi, Supraviețuitorul, Live. La rândul său, director al Teatrului de Comedie București între 1994 și 1996, Vladimir Găitan a fost răsplătit cu premiul UNITER pentru întreaga activitate în 2016', susțin organizatorii.

Ileana Popovici este cunoscută publicului pentru interpretarea din filme precum Reconstituirea, Pentru patrie, Prea mic pentru un război atât de mare, Zodia fecioarei sau Filip cel Bun.

Peste 40 de proiecții, concerte și întâlniri cu personalități ale cinematografiei românești și maghiare vor avea loc atât în spațiile deja cunoscute ale festivalului TIFF Mureș, Cinema Arta și Palatul Culturii, cât și în spații noi, inedite: Piața Cetății Open Air și GCafé Marosvásárhely.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel