'Sensoria', prima expoziţie din România de design multisenzorial, va fi prezentată în perioada 1-3 noiembrie la Bastionul Theresia din Timişoara, publicul având posibilitatea de a interacţiona cu lucrările designerilor cu ajutorul văzului, mirosului, auzului, atingerii şi al gustului.
Publicitate
Expoziţia este organizată de Timişoara Design Days şi Cluj Design Days, fiind acompaniată de un design happening, un fashion show şi tururi ghidate pentru copii. Timişoara Design Days este cel mai mare şi mai complex eveniment din seria Timişoara Design Days 2019, ce vine pentru prima oară în România sub forma unei expoziţii de design multisenzorial, transmit organizatorii, într-un comuncat remi, joi, AGERPRES. Expoziţia este curatoriată cu produse de design care implică în plus faţă de interacţiunea vizuală experienţe tactile, olfactive, acustice şi chiar gustative. 'Spaţiul expoziţional e conceput în aşa fel încât instalaţia de lumini se opreşte la intervale fixe de timp pentru a crea un ambient întunecat în care produsele de design pot fi explorate prin orice alte simţuri decât cel vizual. Expoziţia 'Sensoria', prin obiectele foarte stimulante ale designerilor, are capacitatea de a trezi emoţii, invocă atmosfere specifice sau chiar momente nostalgice din propriile amintiri ale vizitatorului. E o expoziţie care ne provoacă percepţia faţă de obiectele de zi cu zi în moduri noi şi inedite', afirmă curatorul curatorul expoziţiei şi fondatorul Cluj Design Days, Adrian Balcău. În cadrul Design Happening, trei designeri au acelaşi set-up, aceeaşi cantitate de material şi aceeaşi limită de timp pentru a crea ceva inedit, sub formă de performance deschis publicului. În felul acesta, procesul creativ este parte din elementul expoziţie. Componenta Fashion Show aduce performance de dans contemporan cu styling inedit, cu articolele vestimentare din cele mai recente colecţii ale designerilor locali din Cluj-Napoca şi Timişoara. Vor fi şi tururi ghidate pentru copii, cu interacţiuni prin joc cu designul senzorial. Acest proiect cultural este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş.
Sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu