Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) aniversează în aceste zile 95 de ani de învăţământ tehnic şi cercetare în Banat, acestui moment fiindu-i dedicată săptămâna viitoare o manifestare care va cuprinde o paletă diversificată de acţiuni.
'De luni până vineri, avem o serie de activităţi prin care marcăm 95 de ani ai Politehnicii Timişoara. (...). Luni va fi Ziua Porţilor Deschise, 95 de locaţii ale Politehnicii sunt deschise pentru a fi vizitate de către toţi cei curioşi să vadă sălile de curs, laboratoarele, biblioteca, sălile de sport şi tot ce oferă şcoala noastră. Marţi este ziua parteneriatelor ştiinţifice şi a performanţei. 95 de studenţi cu merite deosebite vor fi premiaţi, în prezenţa partenerilor economici ai UPT, iar ziua se va încheia cu un simpozion internaţional. Miercuri, 11 noiembrie, va fi Dies Academicus, ziua în care se împlinesc 95 de ani de la semnarea Decretului Regal de către regele Ferdinand, prin care a fost înfiinţată UPT, iar ceremoniile organizate în această zi sunt deosebite', a declarat marţi presei prof. univ. dr. Viorel Şerban, rectorul UPT.
Tot miercuri va avea loc şi vernisajul expoziţiei 'UPT. 95 de secvenţe', în care vor fi prezentate 95 de momente din istoria universităţii. Ziua de joi este dedicată Anului Luminii, când sunt programate mai multe acţiuni menite să pună în evidenţă lumina, în toate formele ei, iar pe faţada Facultăţii de Arhitectură se vor proiecta imagini 3D. Vineri va fi ziua dedicată activităţilor sportive.
'Şcoala politehnică din Timişoara a apărut în urmă cu 95 de ani, ca o necesitate pentru dezvoltarea industrială, în primul rând, a acestei părţi de ţară, dar şi a întregii Românii, după înfăptuirea României Mari. Această şcoală a fost deservită de la bun început de oameni excepţionali, eminenţi, şi a dat dintru început specialişti de marcă (...)', a declarat, pentru Agerpres, prof. univ. dr. Nicolae Robu, fost rector al UPT.
Potrivit acestuia, de-a lungul timpului, Politehnica timişoreană a păstrat acest spirit de seriozitate cu care s-a născut şi au fost daţi ţării şi lumii peste 100.000 de ingineri apreciaţi pe mapamond, care au reuşit performanţe excepţionale. O parte dintre ei s-au afirmat în mari companii, alţii în universităţi sau în instituţii de cercetare din întreaga lume. 'Astăzi, şcoala politehnică din Timişoara este una dintre cele mai prestigioase universităţi din România, este o şcoală cu acelaşi climat serios, ai cărei absolvenţi sunt căutaţi pe piaţă oriunde în lume şi majoritatea sunt angajaţi în specialitatea lor. Este o şcoală care şi în cercetare se afirmă cu realizări deosebite, inclusiv prin lucrări ştiinţifice publicate în circuite de mare vizibilitate mondială', a mai afirmat Robu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu