Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) a pus în funcţiune cele mai noi echipamente tehnice achiziţionate pentru întreţinerea Canalului Bega, respectiv o dragă multifuncţională şi două barje, dintre care una este cu sistem de autopropulsie.
Achiziţia este parte a proiectului "Repararea Infrastructurii de navigaţie a Canalului Bega", finanţat prin Programul IPA Interreg CBC Romania-Serbia, valoarea totală a proiectului fiind de 13,851 milioane de euro, din care 11,773 milioane de euro reprezintă cota de 85% finanţare UE. Valoarea contractului de achiziţie echipamente este de 721 mii de euro, câştigătoarea licitaţiei fiind o firmă olandeză.
"Canalul Bega transportă un debit solid important. Estimăm volume de lucrări mult mai ample, ce vor include pe lângă îndepărtarea vegetaţiei acvatice şi dragarea a circa 5.000-10.000 mc/an, probabil chiar mai mult în prima perioadă de exploatare a canalului navigabil. Această achiziţie este deosebit de importantă şi completează dotarea existentă a ABA Banat", a declarat, joi, directorul ABAB, Titu Bojin.
Echipamentele tehnice sunt construcţii robuste, fiabile, sigure, facil de transportat şi de întreţinut şi adecvate condiţiilor specifice de lucru (de gabarit şi pescaj) ale Canalului Bega, inclusiv de transport prin ecluzele canalului şi pe sub podurile de pe traseu.
Draga multifuncţională va fi folosită mai ales pentru asigurarea adâncimii optime şi a gabaritului pentru navigaţia pe Canalul Bega. Barjele, una fiind autopropulsată prin intermediul unei unităţi de navigare şi propulsie, vor deservi formaţia Navigaţie din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Timiş - ABAB. Barjele vor asigura transportul materialului rezultat din activitatea de curăţire/dragare/defrişare/tăiere vegetaţie pe Canalul Bega până la locurile de depozitare. Barja autopropulsată poate să tracteze şi cealaltă barjă, fără dispozitiv de propulsie.
"Reabilitarea pentru funcţionarea în stare de siguranţă a nodului hidrotehnic (sistemul de ecluze, n.r.) Sânmihaiu Român şi dotarea cu echipamente tehnice de întreţinere a canalului navigabil sunt condiţii esenţiale de asigurare a infrastructurii de navigaţie viabilă", a precizat Titu Bojin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu