Un "craniu-tabacheră" va fi exponatul lunii noiembrie al Muzeului Naţional al Banatului (MNB) din Timişoara, legenda spunând că obiectul a fost prelucrat la cererea unui judecător din secolul al XIX-lea, care în urma unui caz dificil de crime în serie a dorit ca trofeu craniul criminalului, după rezolvarea cazului, scrie Agerpres.
Publicitate
Craniul, transformat într-o tabacheră cu numele şi data morţii inscripţionate pe frunte, a fost ulterior păstrat pe biroul judecătorului, servind atât pentru depozitarea tutunului, cât şi pentru a intimida, informează site-ul MNB.
Obiectul a fost achiziţionat din Orşova şi introdus în patrimoniul muzeului în anul 1878, prin donaţia marelui om de cultură Ormos Zsigmond, unul dintre fondatorii Muzeului Naţional al Banatului.
Interesant este faptul că Ormos Zsigmond a avut mai multe funcţii importante, printre care se numără şi cea de asistent juridic în anul 1832, jude al ocolului Recaş din anul 1841 şi prim-jude al ocolului Buziaş din anul 1846. Prin natura funcţiilor sale cu specific juridic şi suprapunerea anului morţii inscripţionat pe craniu cu funcţia sa de judecător (jude), se explică deţinerea obiectului sau acesta ar putea chiar fi judecătorul din legendă. Cu toate acestea, nu există suficiente informaţii care să prezinte istoria certă a obiectului, menţionează sursa citată.
Cert este că exponatul reprezintă un craniu uman transformat în obiect de depozitare, prin secţionarea calotei în plan orizontal şi asamblarea celor două piese cu balamale, pentru a facilita închiderea şi deschiderea acestuia; pe interior a fost căptuşit cu muşama verde. Pe osul frontal apar inscripţionate numele "Vlath Salamon" şi data morţii, 17.01.1841.
Exponatul lunii poate fi vizitat pe parcursul lunii noiembrie, de marţi până duminică, între orele 10,00 - 18,00, în mansarda Bastionului Maria Theresia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu