Trei persoane au fost audiate la sediul Poliţiei Timiş, într-un dosar instrumentat de Secţia 4 Timişoara, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, unul dintre suspecţi fiind reţinut pentru 24 de ore.
Poliţiştii Secţiei 4 Timişoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au efectuat, marţi, opt percheziţii domiciliare la şase locaţii din Timişoara, Jebel şi Reşiţa, la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări şi cafea, arată un comunicat al Poliţiei Timiş, remis, miercuri Agerpres.
Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că ar fi comercializat pe raza localităţilor menţionate ţigări nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.
Activităţile desfăşurate au privit trei persoane cu vârste cuprinse între 28 şi 50 de ani, presupuse a fi implicate în comiterea infracţiunii.
În urma percheziţiilor, la locuinţele celor în cauză poliţiştii au descoperit 445 de cartuşe de ţigări de contrabandă, 40 de pachete de cafea, suma de 33.800 de lei şi 300 de euro, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Cele trei persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri, bărbatul de 50 de ani fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare din cadrul IPJ Timiş.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News