Timiş: Sabia nobililor Osztoics, expusă la Muzeul Naţional al Banatului

Muzeul Naţional al Banatului (MNB) expune, de luni, sabia nobililor Osztoics, aflată în colecţia de armament a muzeului, aceasta fiind una dintre cele mai valoroase piese din tot lotul armelor albe deţinute de MNB.

Publicitate

Cronologic, sabia se încadrează între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi mijlocul secolului al XIX-lea, în acest sens stând mărturie stema Ungariei gravată pe latura exterioară a lamei. Această datare a piesei permite identificarea posesorului, în persoana lui Osztoics Janos II (1792 - 1856), poate cel mai reprezentativ membru al familiei Osztoics, deţinător al funcţiilor de procuror general al comitatului, mare stolnic şi consilier regal, arată site-ul MNB, citează Agerpres.

În cei peste 140 de ani de existenţă, Muzeul Banatului din Timişoara şi-a îmbogăţit permanent patrimoniul cu obiecte deosebit de valoroase pentru istoria locală. O parte din aceste exponate au aparţinut în trecutul nu foarte îndepărtat familiilor nobiliare de pe întreg cuprinsul Banatului istoric. Una dintre aceste donaţii aparţine familiei Osztoics.

Sabia nobililor se evidenţiază prin faptul că este singura sabie din colecţie cu lamă realizată prin procedeul damaschinării, numeroasele ornamente gravate pe ambele feţe ale lamei prezintă urme de aurire, iar garda, garniturile metalice de pe teaca armei şi întăritura din alamă de forma unui ochi stilizat aflată pe ambele feţe ale capului mânerului sunt aurite.

Încadrată în categoria armelor de paradă, arma era deţinută de înalţii funcţionari maghiari în secolele XVIII şi XIX. Piesa este însă una atipică pentru Europa Centrală, în condiţiile în care aspectul lamei o încadrează pur tipologic în familia săbiilor otomane, cu lamă de tipul kilic. Aspectul gărzii şi al mânerului sunt de asemenea tipice armamentului turcesc. Singurul detaliu de pe lamă care îi trădează apartenenţa non-turcească este stema Ungariei (ante 1867) gravată pe una din feţele lamei, ornament intercalat printre motivele decorative orientale prezente din abundenţă pe ambele feţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel