Timiş: Spitale din cinci localităţi timişene pot accesa fonduri nerambursabile de la Consiliul Judeţean

Spitalele din cinci localităţi timişene pot accesa fonduri nerambursabile de la Consiliul Judeţean (CJ) Timiş, printr-o schemă de minimis, suma maximă ce poate fi accesată fiind de 200 de mii de euro.

Prin schema de minimis sunt susţinute şi stimulate furnizările de servicii medicale prin achiziţia de echipamente medicale, iar în programul de finanţare pot intra unităţile sanitare din oraşele Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia, Deta şi municipiul Lugoj.

'Măsura este una în premieră pentru judeţul nostru, iar pentru o distribuţie transparentă a banilor, CJ a realizat un ghid care prevede condiţiile şi criteriile de eligibilitate. Suma maximă ce poate fi accesată este de 200 de mii de euro, iar unităţile sanitare pot depune cererile şi documentele necesare până la data de 28 iunie', a declarat luni preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra.

Conform ghidului, nu se vor aloca fonduri pentru activităţi începute sau finalizate la data încheierii contractului de finanţare. Călin Dobra a subliniat că măsura a fost implementată în urma consultărilor cu autorităţile locale, fiind ştiut faptul că acestea nu pot face faţă la toate cheltuielile pe care le presupune dotarea cu echipamente medicale, iar datoria CJ Timiş este să intervină. 'Schema de minimis ne dă siguranţa că banii vor ajunge acolo unde e cu adevărat nevoie de ei, în mod transparent', a punctat Călin Dobra. Investiţiile în sănătate sunt o prioritate pentru CJ Timiş şi cel mai recent proiect major derulat de instituţie prevede construcţia unei noi maternităţi, o investiţie de 12 milioane de euro cu finanţare europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel