Timiş: Un sfert din bugetul Timişoarei va fi alocat programului de dezvoltare, potrivit proiectului de buget

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat marţi că un sfert din bugetul local pe anul 2019, în cuantum total de 974 de milioane de lei, va fi alocat programului de dezvoltare, prioritare fiind învăţământul, sănătatea, infrastructura şi cultura.

'În formula propusă la vot, bugetul total este de 974 de milioane de lei, cu un program de dezvoltare de 247 de milioane de lei. Rămânem pe aceleaşi alocaţii mari pentru Învăţământ - de la 28 milioane de lei alocaţi anul trecut, la 35 de milioane de lei, în acest an, Sănătate - de la 63 de milioane de lei la 63,8 milioane de lei.

Trebuie să avem în vedere că avem o mulţime de proiecte pe fonduri europene pentru care încă nu am semnat contractul de finanţare şi ca atare, ele nu apar cu sumele aferente în buget, ci vor fi introduse pe parcurs, dar domeniile menţionate vor beneficia de fonduri foarte mari pe proiecte europene', a afirmat Nicolae Robu într-o conferinţă de presă. Edilul a precizat că sunt alocate 84,5 milioane de lei pentru susţinerea acestor proiecte europene, astfel încât să poată fi demarate cât mai repede în momentul în care vor fi aprobate, mizând pe rambursarea sumelor respective din fondurile europene. Prioritară rămâne şi finalizarea noului corp de clădire a Spitalului de Copii, iar pentru investiţii în drumuri, poduri, străzi sunt alocate 53 de milioane de lei, fiind inclus pe lista finanţării pasajul Solventul şi noua linie de tramvai Solventul- Gara de Nord.

Pentru Cultură sunt alocaţi 27 milioane de lei, prevăzuţi pentru construirea Centrului Multiplexity 2021, pentru amenajarea faţadelor Palatului Culturii, reabilitarea fostelor cinematografe, refacerea scenei teatrului de Vară din Parcul Rozelor, distrusă la furtuna din 2017, dar şi pentru amenajarea unor spaţii de creaţie destinate Teatrul German, prin refuncţionalizarea unor foste ateliere de la Colegiul Tehnic I.C.Brătianu, pe listă figurând şi amenajarea centrului cultural în fostul turn de apă. Sportul are alocaţi 5,6 milioane de lei şi include construirea a trei complexuri sportive şi de agrement. Proiectul de buget va fi supus votului în şedinţa de plen de marţi după-amiaza. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel